Faptele lui Biden nu sunt încă pe măsura vorbelor

În privința refugiaților ucraineni faptele lui Biden nu sunt încă pe măsura vorbelor, scrie publicația americană The Washington Post într-un text de opinie.

Luna trecută administrația Biden a făcut anunțul încurajator că va primi până la 100.000 de refugiați din Ucraina care caută să se pună la adăpost de invazia sângeroasă a dictatorului rus Vladimir Putin. Din nefericire, la acel moment guvernul american nu avea adoptat un plan pe baza căruia să-și îndeplinească promisiunea, cel puțin nu la timp. Decalajul exasperant dintre cuvintele răsunătoare ale președintelui Joe Biden și realitatea cu care se confruntă ucrainenii disperați care încearcă să ajungă aici reprezintă o rușine pentru această țară, scrie The Washington Post.

Chiar dacă președinția promite să conceapă o „procedură accelerată” prin care refugiații ucraineni să poată intra în SUA, în viața reală nu există asemenea proceduri care să le permită s-o facă. Refugiații care au solicitat vize la consulatele americane din Europa au fost refuzați. Iar prin procedurile uzuale pentru refugiați ar dura ani până să ajungă în SUA.

Ucrainenii nu își permit să aștepte acei ani. Ei se revarsă din țara lor și din calea asaltului rus într-un număr uluitor. Cam 3 milioane fugiseră din Ucraina până pe 24 martie, data la care Joe Biden a anunțat că vom primi 100.000. Astăzi sunt aproape 5 milioane. Majoritatea femei, bătrâni și copii. Și, cum forțele Moscovei lansează acum o nouă ofensivă în estul Ucrainei, cu siguranță nu putem vorbi de sfârșitul unei crize a refugiaților care a devenit deja una dintre cele mai mari și mai accelerate din întreaga lume postbelică.

Consecințele tergiversării Washingtonului sunt disperarea și o confuzie masivă. Ucrainenii pot intra în Mexic fără vize, iar cele câteva mii care au procedat astfel au reușit să ajungă la granița cu SUA, pe care mulți au putut-o trece pe baza unei „scutiri” umanitare. În mod tipic, ei ar putea obține astfel permisiunea de a locui și munci în țară un an sau doi, cu posibilitate de prelungire.
Însă abordarea aceasta ad-hoc de a-i scuti de viză pe ucrainenii care nu se știe cum aterizează deodată la graniță nu poate substitui o procedură sistematică de strămutare a refugiaților deja dislocați și, în multe cazuri, traumatizați de război.

În fapt, atât decizia de a primi refugiați ucraineni cât și refugiații înșiși se izbesc de disfuncționalitatea sistemului american de imigrație. Acei refugiați care reușesc în cele din urmă să ajungă aici și vor să ceară azil se confruntă cu o listă de așteptare de 1,7 milioane de cazuri blocată în instanțele de imigrație, unde în prezent un caz ajunge să fie procesat, în medie, în mai mult de cinci ani. Iar infrastructura națională de strămutare a refugiaților a fost eviscerată de administrația Trump, al cărei dezgust față de imigranți în general a fost evident. Ceea ce înseamnă că mulți ucraineni care vor ajunge aici vor avea de luptat cu un non-sistem haotic pentru a-și găsi de muncă, a învăța engleza și a se descurca într-o comunitate pe care n-o cunosc.

Anunțând că SUA vor accepta refugiați ucraineni, Joe Biden a prezentat în mod corect decizia ca fiind în ton cu rolul de conducere pe care Washingtonul s-a angajat să și-l asume în colaborarea cu statele vest-europene care duc greul exploziei de refugiați. „Acesta nu este un lucru pe care Polonia sau România ori Germania ar trebui să-l suporte de unele singure”, a declarat el. Vorbele președintelui au fost cele corecte, dar, deocamdată, faptele care ar fi trebuit să le urmeze lipsesc cu desăvârșire.