Bursa de pe Wall Street a fost închisă luni datorită unei sărbători naţionale (Ziua Martin Luther King). 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 7,7%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 3.116,35 puncte, în scădere cu 260,14 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.

Indicele Shanghai Composite Index unde sunt tranzacţionate cele mai multe acţiuni ale companiilor chineze a înregistrat luni cea mai gravă zi a sa de la mijlocul anului 2008, când criza financiară era în plină desfășurare, până în prezent, scrie portalul de ştiri Business Insider.

Londra – Bursa de la Londra a deschis luni în creştere cu 0,12%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.557,83 puncte, în creştere cu 7,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 0,6%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal DAX 30 ajungând la valoarea de 10.228,77 puncte, în creştere cu 61 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în creştere cu 0,21%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.388,67 puncte, în creştere cu 9,05 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 273,96 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 276,27 forinţi, luni, informează MTI. Moneda euro este cotată la 318,20 forinţi, în scădere faţă de 321,16 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 70,64 forinţi, în scădere faţă de 71,22 forinţi, luni.

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,68533 leva pentru un dolar, în scădere faţă de 1,68781 leva, luni, şi un curs de 0,434368 leva pentru un leu românesc, în scădere faţă de 0,433829 leva, luni, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.151,13 leva, în creştere faţă de 2.116,92 leva, luni.

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,89%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 17.014,29 puncte, în creştere cu 150,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,77%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.902,62 puncte, în creştere cu 14,49 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,51%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 23.738,49 puncte, în scădere cu 365,03 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,21%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.307,70 puncte, în creştere cu 7,02 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.

AGERPRES