Potrivit Kremlinului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se ridică la nivelul omologului său rus, Vladimir Putin.

Kremlinul susține că Volodimir Zelenski nu reprezintă un posibil adversar pentru Vladimir Putin

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a fost întrebat ce părere are despre declarațiile liderului de la Kiev, potrivit cărora nu este interesat să negocieze pacea cu Vladimir Putin, întrucât este „un nimeni”.

”Noi ştim cu ce promisiuni a fost ales Zelenski preşedinte. Nu este deloc greu să ne amintim de ele şi să le amintim celor care au votat cu el în Ucraina”, a spus Peskov.

”El (Zelenski) nu a rezolvat problema Donbasului, nu a respectat Acordurile de la Minsk, iar pe deasupra, aşa cum s-a dovedit, el nu avea de gând să le respecte, se pregătea de război”, a adăugat el.

”Prin urmare, ca să spunem aşa, el a încetat de mult să mai fie un posibil adversar al lui Putin”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Zelenski nu este interesat să negocieze cu Putin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi, 26 ianuarie 2023, că va începe negocierile de pace cu Vladimir Putin doar după ce se vor retrage trupele ruse din țara sa.

„Discuţii vor fi posibile doar dacă Rusia îşi retrage soldaţii, îşi recunoaşte greşeala şi există un nou guvern la Moscova. Numai atunci ar fi posibile discuţii”, a declarat, joi, Volodimir Zelenski într-un interviu acordat pentru postul britanic de televiziune Sky News.

„Nu mă interesează. Nu mă interesează să-l întâlnesc (pe Vladimir Putin), nu mă interesează să-i vorbesc. Ei (ruşii) nu vor discuţii şi aşa era şi înainte de invazie. Aşa a decis preşedintele Putin. Chiar nu înţeleg cine anume ia acum decizii în Rusia. Nu vreau să lupt pe teritoriul Rusiei. Vreau doar ca ei să oprească războiul cât mai curând posibil şi să părăsească ţara noastră cât mai curând posibil. Vă pot spune cu siguranţă, dacă părăsesc teritoriul nostru, războiul se va opri. Asta e tot”, a spus președintele Ucrainei, când a fost întrebat despre posibilitatea de a se așeza la masa negocierilor alături de Vladimir Putin.

Vă amintim că, în septembrie 2022, Volodimir Zelenski a interzis, prin decret, negocierile cu Vladimir Putin.

În cadrul acelui interviu, liderul ucrainean a mărturisit că, înainte de a începe războiul, au avut loc întâlniri oficiale cu Vladimir Putin.

„Am văzut un om care a spus un lucru şi apoi a făcut altul. Cine este el acum? După declanşarea invaziei pe scară largă, pentru mine el este un nimeni”, a zis Volodimir Zelenski, reamintind faptul că trupele ruse i-au atacat ţara fără să ţină cont de victimele civile.