Autorităţile sârbe au anunţat vineri un număr record de morţi de noul coronavirus, denunţând „iresponsabilitatea” manifestanţilor care au ieşit în stradă în ultimele zile pentru a-şi striga furia faţă de modul de gestionare a crizei sanitare.

În cursul ultimelor 24 de ore, statul din Balcani a înregistrat 18 decese şi 386 noi contaminări cu COVID-19, a declarat prim-ministrul Ana Brnabic presei, acuzând o „creştere dramatică”.

Autoritățile au renunțat ia izolare

Ea a făcut referire la persoanele care demonstrează de trei zile la Belgrad şi în alte oraşe, manifestaţii care au degenerat în violenţe în două seri în capitala sârbă.

„În ceea ce priveşte manifestaţiile, nu există un comportament mai iresponsabil în acest moment. Rezultatele manifestaţiilor le vom vedea în trei sau patru zile”, a spus şefa guvernului, „implorându-i pe toţi cetăţenii să respecte cu stricteţe măsurile în vigoare”.

Furia manifestanţilor este îndreptată împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, acuzat că a favorizat un al doilea val al epidemiei ridicând rapid carantina iniţială pentru a putea organiza alegerile din 21 iunie, câştigate detaşat de formaţiunea sa, Partidul sârb al progresului (SNS).

Manifestaţiile au izbucnit marţi după anunţul preşedintelui privind reintroducerea izolării integrale în weekend. Între timp, autorităţile au renunţat la această măsură, ceea ce însă nu i-a descurajat pe oamenii să iasă în stradă.

”Spitalele sunt copleşite”

Noul val de infectări a apărut după o ieşire rapidă din izolare, în urma căreia s-au desfăşurat manifestaţii sportive de masă, printre care şi un turneu de tenis organizat de Novak Djokovic, testat pozitiv câteva zile mai târziu.

Şi înalţi responsabili politici au fost testaţi pozitiv după sărbătorirea victoriei electorale a partidului la putere.

Pandemia a contaminat aproape 18.000 de persoane şi s-a soldat oficial cu 370 de morţi în Serbia.

Aleksandar Vucic a evocat spitale copleşite de aproape 4.000 de bolnavi de COVID-19.

Potrivit autorităţilor, situaţia sanitară este „cea mai critică la Belgrad”.

Croaţia şi Bosnia au anunţat şi ele vineri un număr record de noi contaminări cotidiene, care se ridică la 116 şi respectiv 316.