Energia verde, o nouă prioritate pentru autoritățile locale. Marcel Boloș: Noi susținem

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a precizat că producerea de energie verde ar trebui să fie o prioritate pentru autoritățile locale, referindu-se atât la consumul propriu, dar și la comercializare.

Declarațiile lui Marcel Boloș au venit în contextul în care acesta a avut o întâlnire cu primarii din județul Brașov. De asemenea, oficialul român a prezentat și ultimele decizii luate de Executiv, cele care dau posibilitatea autorităților locale și județene să beneficieze de 500 de milioane de euro.

„Pentru acestea, noi susţinem ca producerea de energie verde, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare să devină pentru autorităţile locale şi judeţene o prioritate de îndată”, spune ministrul Marcel Boloș.

Acesta a mai spus, în cadrul unei conferințe de presă, că vor rămâne mai mulți bani pentru dezvoltare și investiții dacă vor scădea cheltuielile cu utilitățile.

Problema descentralizării a fost și ea abordată

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene mai spune că problema descentralizării implementării proiectelor de apă și apă uzată în acest județ a fost abordată și ea în cadrul întâlnirii de marți.

Amintim că, în prezent, Compania Apa Brașov are în derulare un proiect de peste 250 de milioane de euro, în 12 unităţi administrativ-teritoriale.

„A fost o discuţie foarte aplicată, în care domnii primari au fost interesaţi de aceste demersuri pe care noi le-am făcut şi care dau posibilitatea autorităţilor locale să ia în implementare aceste tipuri de proiecte, scopul pe care îl urmărim fiind ca aceste proiecte să fie cât mai repede implementate, iar noi să obţinem o absorbţie cât mai bună”, a spus ministrul Marcel Boloș.

IMM-urile vor putea beneficia de granturi de până la 500.000 de euro

Pe de altă parte, oficialul român a adus în discuție și IMM-urile, despre care spune că vor putea accesa granturi între 50.000 de euro şi 500.000 de euro pentru eficienţa energetică şi pentru producere de energie verde, bugetul total fiind, de asemenea, de 500 de milioane de euro.

Ministrul a mai fost întrebat dacă are în vedere măsuri pentru sprijinirea populaţiei asemănătoare celor prin care s-au acordat subvenţii pentru cei care doreau să-şi monteze panouri solare pe locuinţele proprii, iar Marcel Boloș a spus că ”există această perspectivă, dar nu aş vrea să mi-o luaţi ca un angajament în spaţiul public. Ne-am gândit şi la această problemă a sprijinirii populaţiei. (…) Am mai avut o măsură (…) şi s-ar putea s-o discutăm din nou, dar mă bucur că am ajuns aici cu schemele de eficientă energetică şi aceste apeluri de proiecte, care sunt o oportunitate foarte bună pentru primării şi mediul de afaceri şi gândiţi-vă că avem 1 miliard de euro în acest sens”.