Emilian Imbri o contrazice pe Ioana Mihăilă: Nu are niciun fundament ce spune
Medicul Emilian Imbri a criticat aspru ultimele declarații făcute de Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății. Acesta susține că toate comparațiile făute de ministru nu au niciun fundament, iar în România situația este diferită din punct vedere epidemiologic.
Reacția lui Emilian Imbri vine în contextul în care ministrul Sănătății a cumparat numărul deceselor și al infectărilor cu noul coronavirus din România, în cazul în care țara noastră s-ar vaccina într-un număr similar cu cel al Marii Britanii, adică 80% din populație să fie vaccinată.
Totodată, ministrul a prezentat niște cifre optimiste, potrivit cărora cazurile din România, dar și numărul deceselor ar urma să se mențină scăzut.
„Dacă luăm o comparaţie cu o zi din martie 2021, în România, când a fost apogeul valului trei şi am avut 6.000 de cazuri noi într-o zi şi 120 de decese, dacă am avea aceeaşi rată de vaccinare ca în Marea Britanie, ne-am putea aştepta la 4.000 de cazuri noi pe zi şi 4 decese”, a spus Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.
Emilian Imbri pe de altă parte are altă opinie. Fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București susține că datale prezentate de ministrul sunt remarcabile, doar că în România, rata de vaccinare cu cel puțin o doză e 25%.
Emilian Imbri o contrazice pe Ioana Mihăilă
El a mai subliniat faptul că nu se poate face o comparaie între România sau alte țări euroepene, în contextul în care situațiile sunt diferite. Medicul a dat exemplu vaccinul folosit în Marea Britanie, unde mai multe persoane s-au infectat chiar și după imunizare.
În final, Emilian Imbri a adăugat că declarațiile Ioanei Mihăilă nu au niciun fundament.
„Depinde cine privește și pe cine îndemnăm să privească. Dacă vorbim despre populație, aceasta nu va privi în niciun fel și va continua relaxată și liniștită. Pentru că numărul anunțat nu le provoacă îngrijorare.
Trebuie să ținem cont că 90 și ceva de cazuri azi poate să însemne 100 și ceva mâine. Comparațiile între România și alte țări nu sunt bine făcute pentru că situațiile sunt diferite. Cu ce vaccin s-a vaccinat Anglia și cu ce vaccin, preponderent, ne-am vaccinat noi? S-a spus că în Anglia este un număr foarte mare de pacienți care au trecut prin vaccinare, dar s-au infectat. La noi s-a raportat că 25% din populație s-ar fi vaccinat.
Ce spune doamna ministru nu are niciun fundament pentru că putem să batem câmpii cu grație și să mergem în Israel, acolo unde Berkovits a declarat că în Israel lucrurile erau sub control total și dintr-o dată au început să apară infectări. Ei se sperie acum de peste 1000 de cazuri pe zi. Aici trebuie să ne întrebăm noi: nu ar trebui să ne întrebăm de ce aceste state puternice se sperie?”, a mai spus medicul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





