Directoarea Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a declarat miercuri că numărul de infectări cu noul coronavirus a revenit în Europa la nivelurile consemnate în luna martie, când pandemia şi-a început faza de apogeu pe continent. De asemenea aceasta precizează că redeschiderea şcolilor nu va implica totuşi în mod necesar noi riscuri, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Virusul nu a dormit peste vară. Nu şi-a luat vacanţă”, a spus Andrea Ammon, în cursul unei audieri în Parlamentul European.

Ea a precizat că media acestei săptâmâni în Europa a fost de 46 de cazuri noi de coronavirus la 100.000 de locuitori. „Aproape am revenit la cifrele pe care le-am văzut în martie”, a spus Ammon.

În martie numărul de noi infectări a crescut constant până la în jur de 40 la 100.000 de locuitori la sfârşitul lunii, ajungând apoi la circa 70 la 100.000 de locuitori la finele lui aprilie, conform datelor ECDC.

Creșterea numărului de cazuri se datorează în parte numărului mai mare de teste

De asemenea, cazurile noi sunt în mare parte ale unor persoane mai tinere, un tipar nou care a rezultat în stabilizarea numărului de spitalizări, dat fiind că boala este mai gravă pentru vârstnici, care au fost loviţi puternic în martie şi aprilie, a mai indicat Andrea Ammon.

Aceasta a precizat totuşi că numărul de spitalizări este acum din nou în creştere, ceea ce indică noi cazuri de infectare inclusiv în rândul vârstnicilor.

Datele – referitoare la cele 27 state UE, plus Marea Britanie, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein – au variat considerabil de la ţară la alta, de la 2 la 176 de cazuri la 100.000 de locuitori, a mai afirmat Ammon, fără a preciza situaţia pe ţări.

Ea a apreciat că redeschiderea şcolilor în septembrie nu prezintă în mod necesar un risc mai mare de transmitere a virusului, luând în considerare că ţări care le-au redeschis şi în primăvară nu au înregistrat o explozie a numărului de infectări.

Cu toate acestea, este esenţială introducerea câtorva măsuri de prevenţie, printre care distanţarea socială şi spălarea frecventă a mâinilor, a subliniat directoarea ECDC.