După caniculă va fi jale. România va fi lovită de furtuni puternice. Astăzi va fi prăpăd

Este jale în sud-estul ţării unde temperaturile o iau razna. Potrivit estimărilor meteorologilor, după căldură vine prăpădul iar România va fi lovită de furtuni puternice. În anumite zone ale țării se vor înregistra averse, vijelii şi izolat grindină. ANM a spus că abia de la mijlocul săptămânii viitoare căldura se mai liniștește.

Duminică, 5 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse pe arii relativ extinse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Excepţie vor face zona Bărăganului şi a Dobrogei, unde astfel de fenomene (specifice instabilităţii atmosferice) vor fi posibile doar pe suprafeţe mici şi la intensităţi mult mai reduse.

Ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, unde în orele amiezii local va fi caniculă, iar disconfortul termic accentuat.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 14 şi 26 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza când disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, şi mai ales spre seară va creşte probabilitatea pentru perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…22 de grade.

După caniculă va fi jale. România va fi lovită de furtuni puternice. Astăzi va fi prăpăd

Luni, 6 iulie, în ţară, în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se pot înregistra cantităţi mai însemnate de apă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, mai ales după-amiaza şi noaptea.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat.

Temperaturile minime se vor încadra între 12 şi 26 de grade. 35 de grade în Capitală.

În București , săptămâna începe cu vreme călduroasă, caniculară după-amiaza şi disconfort termic accentuat. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, va creşte probabilitatea pentru ploi de scurtă, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 20…21 de grade.

După caniculă va fi jale. România va fi lovită de furtuni puternice. Astăzi va fi prăpăd

Marţi, 7 iulie, în regiunile intracarpatice şi local în restul teritoriului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse vor fi mai însemnate. În sud-est, cerul va fi variabil, iar manifestări de instabilitate atmosferică vor fi doar pe arii restrânse şi la intensităţi mai reduse.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est.

Temperaturile minime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, mai ridicate pe litoral, spre 26 de grade.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.

După caniculă va fi jale. România va fi lovită de furtuni puternice. Astăzi va fi prăpăd. Începând cu ziua de miercuri, 8 iulie, în ţară, valorile termice vor marca o scădere faţă de zilele precedente şi vor fi, în general, apropiate de normele perioadei. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii va fi mai ridicată în sudul şi centrul ţării, precum şi la munte.

În Bucureşti, valorile termice vor marca o scădere faţă de zilele precedente şi vor fi apropiate de normele perioadei. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii va fi redusă.

După caniculă va fi jale. România va fi lovită de furtuni puternice. Astăzi va fi prăpăd