Donald Trump nu este purtător al noului coronavirus, a anunţat sâmbătă medicul Casei Albe, dezvăluind rezultatul testului la care a fost supus preşedintele american după ce a fost în contact cu mai mulţi membri ai unei delegaţii brazilieni care ulterior au fost testaţi pozitiv, informează AFP, după cum relatează Agerpres.

„Am primit în această seară confirmarea că testul este negativ”, a anunţat medicul Sean Conley. „La o săptămână după ce a luat cina la Mar-a-Lago (Florida – n.r.) cu delegaţia braziliană, preşedintele nu prezintă niciun simptom”, a adăugat el.

Preşedintele de 73 de ani, care a refuzat timp de mai multe zile să se testeze, a anunţat sâmbătă că a fost testat în cele din urmă şi că aşteaptă rezultatele.

„Am făcut testul ieri (vineri – n.r.) seară”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de la Casa Albă, după ce a explicat vineri că nu este nevoie să facă testul, din moment ce nu prezintă niciun simptom.

Trump a declarat starea de urgență vineri, la nivel național

Totuşi, refuzul preşedintelui primei puteri mondiale de a se testa pentru coronavirus a provocat îngrijorare, în contextul în care el a fost în contact weekendul trecut, pe proprietatea sa de la Mar-a-Lago, cu două persoane testate pozitiv pentru coronavirus.

Donald Trump a declarat vineri stare de urgenţă la nivel naţional, permiţând statului federal să deblocheze până la 50 de miliarde de dolari.

În ajun, el a creat suprindere anunţând interdicţia de intrare în SUA timp de treizeci de zile a călătorilor provenind din spaţiul Schengen al Europei, dar şi din Regatul Unit şi Irlanda.