Este vorba despre specialiștii SEO, perspectivele profesionale și materiale în acest domeniu sunt destul de vaste, tocmai datorită faptului că din ce în ce mai multe companii își doresc să aibă o prezență din ce în ce mai importantă în mediul online.

„Salariile din domeniul serviciilor SEO sunt similare cu cele din alte zone de marketing online. Tendința este, însă, de creștere odată cu acceptarea și înțelegerea venite din partea clienților. În aceste condiții au apărut și bugete mai mari, conforme cu rezultatele dorite de aceștia. În prezent, salariile nete sunt cuprinse între 500 și 1.000 de euro în această piață, variațiile fiind date de nivelul de cunoștințe ale angajatului. În schimb, un fost coleg din agenție, care ocupă funcția de Head of SEO în cadrul unui lanț de magazine de bricolaj din Marea Britanie, are un salariu de 5.000 de lire sterline,” declară Ovidiu Joița, fondatorul iAgency, agenție SEO, marketing online și PPC, și JediSEO School, prima școală de SEO din România.

Problema este însă că deși își doresc să dea salarii mari, pentru specialiștii bine pregătiți, companiile din România nu prea mai găsesc candidați.

„Chiar dacă pare o sumă foarte mare, brandurile mari din România caută astfel de oameni calificați, dar, din păcate, nu au unde să-i găsească. Ca să ajungi specialist în SEO, ai nevoie de pregătire”, mai anunță Ovidiu Joița.

Cele mai importante cauze ale aceste lipse de resursă umană specializată se explică printr-o percepție greșită în ceea ce privește activitatea în sine, modul în care s-a schimbat SEO în ultimii ani și lipsa unor cursuri specializate, în urma cărora cei interesați să învețe cele mai importante aspecte despre SEO.

„Lipsa unor cursuri temeinice de marketing online în facultățile de profil este una dintre cauzele acestui deficit de specialiști. O altă cauză este că, până în urmă cu 3 ani, activitatea de SEO era mult mai simplă și nu necesită cunoștințe generale de marketing. În prezent, un specialist SEO trebuie să fie în primul rând un bun specialist în marketing, în comunicare, să aibă și viziune de business bună. Totodată, există percepția că sunt importante cunoștințele de programare, dar SEO nu înseamnă programare. Astăzi, SEO înseamnă marketing online, branding, noțiuni mult mai largi și mai complexe”, explică Ovidiu Joița.