Doliu uriaș în fotbal! A murit un mare campion. Era o legendă. A marcat 286 de goluri

Doliu uriaș în fotbal! A murit un mare campion. Era o legendă. A marcat 286 de goluri

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 29 septembrie 2021, 06:00

Doliu în lumea fotbalului la nivel mondial. S-a stins din viață o adevărată legendă a sportului. A marcat aproape 300 de goluri în întreaga sa carieră, făcându-se remarcat chiar și la Cupa Mondială.

Doliu în lumea sportului la nivel mondial după ce fostul atacant al echipei Liverpool, Roger Hunt, campion mondial cu naţionala Angliei în 1966, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani.

A avut o carieră impresionantă în fotbal. La Liverpool el a marcat 286 de goluri şi a câştigat campionatul Angliei în 1964 şi 1966, Cupa Angliei (1965) şi de trei ori Community Shield (1964, 1965, 1966). De cealaltă parte, la naţionala Angliei, alături de care a fost campion mondial în 1966, a marcat de 18 ori.

Anunțul tragic a fost făcut de Liverpool City pe contul de twitter. Echipa a transmis condolenațe familiei, precizând că vestea primită este una extrem de tristă.

„Plângem pentru trecerea în neființă a legendarului fost jucător Roger Hunt. Gândurile tuturor celor de la Liverpool Football Club sunt alături de familia și prietenii lui Roger în acest moment trist și dificil”, se arată în postare.

Doliu în fotbal. A murit fostul atacant al echipei Liverpool 

La rândul său, actualul manager al Liverpool, Jurgen Klopp, a declarat că se întâmplă din ce în ce mai des ca marii jucători să dispară.

„Din păcate, se întâmplă prea frecvent în acest moment când ne luăm rămas bun de la acești mari ai clubului nostru. Roger Hunt este al doilea în importanța sa în istoria Liverpool FC, ceea ce este clar.

Să fii catalizatorul de goluri al echipei Shankly pentru a obține de fapt promovarea și apoi să câștigi acele titluri de ligă prețioase, iar FA Cup îl pune într-o paranteză de legende LFC, care sunt responsabile modul în care clubul a ajuns astăzi. Nu numai asta, a fost și câștigător al Cupei Mondiale în 1966.

Kop l-a botezat„ Sir Roger ”pentru toate realizările sale. „Un marcator care nu a încetat niciodată să lucreze pentru a-și ajuta colegii; Cred că s-ar fi încadrat bine în echipa noastră actuală. Așadar, este Sir Roger pe care îl vom aminti, onora și aduce un omagiu în zilele următoare. Nu vei merge singur niciodată”, a mai adăugat acesta.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.