Compozitorul şi textierul american Jim Steinman, ale cărui versuri au contribuit la succesul unor artişti precum Celine Dion, Meat Loaf şi Bonnie Tyler, a decedat la vârsta de 73 de ani, informează marţi DPA.

Sursă foto: Facebook

Muzicianul a fost transportat de urgenţă la spital în timpul nopţii de duminică spre luni şi a murit pe 19 aprilie, a relatat site-ul dedicat celebrităţilor TMZ.

Nu există niciun alt compozitor ca el

Steinman a compus albumul de debut al cântăreţului Meat Loaf, ”Bat Out of Hell” (1977), care s-a vândut în aproape 50 de milioane de exemplare, cântecul de succes ”Total Eclipse of the Heart”, interpretat de Bonnie Tyler, precum şi alte piese ajunse pe primele locuri ale topurilor muzicale, inclusiv versiunea piesei “It’s All Coming Back to Me Now” interpretată de Celine Dion.

Steinman a colaborat cu Meat Loaf și la albumul din 1981 „Dead Ringer”, a fost compozitor / producător pe albumul „Bat Out of Hell II: Back Into Hell” din 1993 și a compus albumul „Braver Than We Are” din 2016.

„Nu există niciun alt compozitor ca el”, a spus Meat Loaf, în momentul în care Steinman a fost în „Hall Of Fame” în 2012.

Patronul spiritual al baladelor sentimentale

Născut și crescut în New York, Steinman și-a început cariera în teatrul muzical, scriind producția universitară „A Man’s a Man” a lui Bertolt Brecht în 1968.

El a urmat apoi cu un musical original, „The Dream Engine”, pe care l-a descris mai târziu ca „o epopeea rock”. Spectacolul, în care a jucat și el, a atras atenția unui producător de pe Broadway, care i-a oferit la absolvire un post la Teatrul Public din New York. Aici, el a lucrat la mai multe proiecte, inclusiv la o adaptare a lui Wagner Das Rheingold. Dar primul său mare succes a venit atunci când Yvonne Elliman și-a înregistrat piesa „Happy Ending” pentru albumul ei din 1973, „Food of Love”.

Omagii dedicate personalităţii şi creaţiilor artistului au început să fie publicate pe reţelele de socializare după anunţul decesului său.

„Jim Steinman a fost o adevărată legendă şi patronul spiritual al baladelor sentimentale”, a scris criticul de film William Bibbiani pe Twitter. „Sunt copleşit de cât de trist sunt. Compunea genul acela de muzică pe care îl simţeam foarte aproape de suflet”, a adăugat el.

Nu au fost făcute publice detalii despre decesul compozitorului în afara faptului că moartea acestuia a fost subită, a mai precizat TMZ. La începutul anilor 2000, artistul a suferit un accident vascular cerebral şi a trebuit să înveţe din nou să vorbească, însă deocamdată nu este clar dacă decesul a avut legătură cu acest eveniment din istoricul său medical.

Sursă foto: Dreamstime