Dacă am fi urmărit în ultimul an dobânzile la depozitele în dolari, probabil am fi zis că e cel mai puţin indicat plasament. Iar dacă le-am fi privit pe cele la lei, am fi fost tentaţi să spunem că facem de departe cea mai bună alegere. Undeva pe la mijloc s-ar fi situat euro.
Totuşi, o analiză a Capital arată că lucrurile au stat total pe dos. Dolarul a oferit cele mai bune profituri, iar leul pe cele mai mici. Practic, cine ar fi depus (din trei în trei luni n.r.) în urmă cu un an banii în dolari ar fi scos acum din cont o sumă cu 17%-18% mai mare decât dacă i-ar fi pus în lei sau cu 15%-16% mai mare decât dacă ar fi ales euro. Adică, în funcție de banca la care erau plasați banii, depozitele în dolari aduceau un randament anual de 22%-26% în echivalent lei.Şi totul prin faptul că euro a slăbit puternic în faţa dolarului american, din cauza crizei datoriilor suverane din zona euro, iar acest lucru s-a resimţit ceva mai puternic şi pentru leu.
Faţă de finalul lui iunie 2011, când cursul dolarului era de 2,926 lei, acesta e aşteptat să ajungă la 3,59 lei la finalul primului semestru din acest an, adică mai sus cu peste 22%, conform prognozelor economiştilor ING (euro/USD la 1,24, iar euro/leu la 4,45). Deocamdată, vedem că euro/dolar a coborât la 1,27, de la 1,45 cât era în iunie 2011, iar cursul euro/leu a urcat la peste 4,44.
Totuşi, dacă ar fi să comparăm pla­samentele în lei cu cele în euro, situaţia ar fi aproape egală. Adică, deprecierea aproape că a fost compensată de diferenţialul de dobândă. În plus, noi fiind în Uniunea Europeană şi ţintind intrarea în zona euro, normal ar trebui să ne comparăm cu această monedă, pe care o avem şi ca referinţă. Peste jumătate din economie e legată de euro – credite, preţuri la case, maşini, telefonie, utilităţi etc. Altfel spus, neplasarea economiilor în dolari nu ar fi însemnat decât pierderea unei oportunităţi şi nicidecum o pierdere faţă de zona la care România se raportează (UE) şi care e principalul său partener de afaceri şi finanţator.
Cursul a explodat. În ce ţinem banii?
„De regulă, e recomandat să ţii banii în moneda în care ai cheltuieli. Altfel, te implici în speculaţii financiare“, spune Matei Păun, managing partner la banca de investiţii BAC Investment. Adică, cum noi avem majoritatea cheltu­ielilor în lei sau euro, plasamentele în aceste monede sunt potrivite.
Dacă vrem să avem o protecţie adecvată, putem apela la diversificare. „Având în vedere situaţia actuală pe plan internaţional, când incertitudinea a atins un nivel extrem de ridicat, recomandarea noastră privind finanţele personale este aceea de limitare a riscurilor asumate. Acest fapt poate fi realizat printr-o diversificare a portofoliului personal, respectiv printr-o diversificare a economiilor, în mai multe valute – lei, euro şi USD“, spune Dan Popovici, Director Investiţii, OTP Asset Management.
„În condiţiile în care rata inflaţiei se va menţine la niveluri relativ reduse în viitor, iar creşterea economică va fi sub potenţial, credem că România va intra într-un mediu economic caracterizat de dobânzi mai mici. Aceasta înseamnă ca depozitele pe termen lung aflate în oferta multor bănci reprezintă o oportunitate avantajoasă pentru clienţi“, spun reprezentanţii echipei de cercetare a BCR.
„Ce monedă ar fi mai potrivită pentru economisire, e imposibil de făcut o astfel de prognoză, pentru că totul depinde de ce face BNR. În mod normal, ar fi indicat să vedem o depreciere a leului, undeva între 4,5 şi 5 lei/euro. În ceea ce priveşte cursul euro/dolar, cred că acesta va fi destul de volatil, pe o tendinţă de depreciere din cauza Greciei, fiind posibil să cadă spre 1,20“, este de părere Matei Păun.
Notă: În tabelul de ma jos, au fost alese pentru exemplificare cele mai mari două bănci din România, media pieței, precum și două bănci care au oferit și oferă printre cele mai ridicate dobânzi de pe piață. Media este calculată pe baza dobânzilor compilate de Finzoom.ro, fiind vorba de o medie aritmetică.