Soții Ceaușescu au stat ascunși într-o pădure până la lăsarea serii, iar de acolo au fost preluați de ofițeri de armată. La scurt timp au devenit deținuți. Au fost arestați și ținuți la Târgoviște până la judecată.

Dan Voinea, procurorul care l-a arestat pe Ceaușescu, a făcut mărturii exclusive pentru Antena 3.

”Atunci se punea problema opririi măcelului care începuse în toată țara. Se trăgea din ordinul lui Ceaușescu. El a solicitat mereu intervenția împotriva manifestaților anticomuniști. Toți trăgeau de frica lui Ceaușescu. Circula atunci un zvon că toți vor fi arestați dacă nu îi respectă ordinele. Atunci am dat ordin pentru arestarea lui Ceaușescu. Singura soluție era arestarea, iar apoi cei din armată au trecut de partea revoluționarilor. A fost un moment destul de tulbure atunci.

Eu nu aveam un dosar, iar cei de sus mi-au spus că nu era timp de așa ceva. Am întocmit un rechizitoriu cu cele mai grave fapte pe care le credeam cele mai grave. Toți eram revoltați după ce am văzut masacrul. Se trăgea și se murea. Nu a mai stat nimeni la discuții. Am zis să fie arestat, izolat. Asta doar ca să nu se mai tragă. Ăsta a fost un moment riscant, dar a meritat. După 25 nu s-a mai tras.

A fost un haos. În haosul ălă nu puteai judeca clar. Nu e o scuză, dar câteodată se întâmplă în istorie și astfel de evenimente. Era un moment în care oamenii voiau să nu se mai tragă. Mereu ne-au întrebat de ce l-am judecat Crăciun. Nu exista altă soluție, pe atunci nici măcar nu exista Crăciun”, a declarat Dan Voinea, procurorul care i-a judecat pe soții Ceaușescu.