În cadrul podcastului EVZ Play de pe canalul de Youtube EVZ Capital, Viorel Sima a fost întrebat direct dacă a regretat vreodată că a făcut acele fotografii.

„Nu. De ce? Apropo, am vrut să scriu o carte și pentru că apăreau tot felul de variante care erau departe de adevăr. Eu am declarat cred că la trei zile după încheierea alegerilor: ”Cătălin Tolontan mi-a pus câteva întrebări, iar dialogul ăsta apare pe blogul lui.” M-a întrebat care e părerea mea apropo de succesul acestor poze. Și eu am zis: „50% a fost insistență și 50% așa a vrut Dumnezeu””, a răspuns el.

„I-ai ținut partea lui Geoană”, a spus Dan Andronic.

„Mie mi s-a făcut milă. Când a venit întrebarea ”Cum a fost aseară la Vântu?”. Eu fiind cel mai aproape de Geoană și reflectorul fiind pe el la momentul respectiv, eu am văzut într-o fracțiune de secundă, cum săracului Geoană i-au sărit stropii de sudoare. Nu am văzut niciodată așa ceva.

La momentul ăla, eu am văzut transpirația țâșnind din fruntea lui Geoană și am crezut că face dracului infarct. M-am gândit că moare ăsta în fața camerelor de luat vederi. Băsescu a simțit miros de sânge. A sărit ca hiena pe el”, a mărturisit Robert Turcescu.

Dan Andronic: „Băsescu a avut cea mai bună prestație ca om politic”

Viorel Sima a explicat, apoi, că a publicat acele fotografii cu Mircea Geoană pentru că Traian Băsescu a spus de nenumărate ori în timpul campaniei sale că el nu concurează împotriva lui pentru că acesta este doar o marionetă în mâna mogulilor.

„Tu m-ai întrebat de ce 50% cu Dumnezeu. Pentru că toată campania, Băsescu a susținut despre Geoană că e o păpușă în mâna mogulilor și că el, de fapt, nu se bate cu Geoană. Eu sunt șocat și acum de ce feeling a avut (Băsescu) de om politic, de mariner, nici nu știu de unde e, nu-l întreba: ”Ai fost aseară la Vântu?”. De 12 ori într-un minut și jumătate folosește cuvântul ”a plăcea”: ”Nu ți-a plăcut la Vântu?”. Înfingea cuțitul cu verbul ”a plăcea””, a afirmat Sima.

După această explicație, Dan Andronic a povestit cu lux de amănunte ziua în care a încercat să publice fotografiile cu Mircea Geoană în casa lui Sorin Ovidiu Vântu.

Băsescu a avut cea mai bună prestație ca om politic. Nu am văzut o asemenea dezbatere nici pe afară. Pozele cred că le-am văzut la ora 10-11 dimineața când am ajuns la Cotroceni. Lucram cu Băsescu pe dezbatere și era ultimul antrenament pe debate. Doar în două cadre în care apare Geoană, și doar în una singură întoarce puțin capul. Ok, senzațional, îi dăm drumul.

Din momentul ală începe o întreagă saga în care încercăm să găsim pe cineva care să publice pozele. Primul la care s-a apelat este Dan Tapalagă la ”HotNews” care refuză. Care spune că până nu are o declarație de la Geoană, nu vrea. ”Adevărul” refuz, peste tot refuz. La un moment dat, pe la 4-5 după-amiază vine cineva și spune că gata avem unde să le dăm drumul. Zic: ”Unde?”. Zice ”La Cațavencu.” ”Voi faceți mișto? Că ăla e al lui Vântu.” ”Ăia au zis că le publică, hai să vedem că le publică.”

Nu am crezut niciun moment. Cu aprobarea lui Doru Bușcu, care îl sună pe Vântu ca să îi ceară aprobarea și Vântu îi dă aprobarea. E un lanț de prostie cum rar mi-a fost dat să văd. Este pur și simplu aroganța, care pierde întotdeauna un om politic. Orice lider începe să se ducă în cap în momentul în care el crede că poate să facă orice și îl începe să-l atingă.

Exersam cu Băsescu diverse modalități de introducere a subiectului în dezbatere. Cred că își notează la un moment dat înainte să plece, își notează pe o hârtiuță trei întrebări, trei modalități. Și începe la un moment dat asaltul. Asta nu era una dintre variantele discutate”, a povestit Dan Andronic.

„Pentru că uitase hârtia, mi-a spus și mie”, l-a întrerupt Robert Turcescu.

„Asta mi-a povestit și mie pentru că a uitat hârtia în costumul vechi. A improvizat însă într-un mod genial. A fost un minut și vreo patruzeci de secunde în care îl toacă. Asta este sensul întrebării: dacă ți-a plăcut. Ăla ce putea să zică: că i-a plăcut sau că nu i-a plăcut. Orice răspuns era prost. A văzut panică. Îl sun în pauză pe Băsescu. Îmi zice că: ”Dane, mă uitam la el și mai avea 15 secunde și cădea jos și dacă nu mă oprea Turcescu se prăbușea”. Efectul a fost de 5%.

Cert este că a fost un moment emoțional atât de puternic care a venit și a validat întreaga campanie. Acolo a fost genialitatea de om politic al lui Băsescu. Să nu uităm faptul că în turul doi se intră cu 54% pentru Geoană. În momentul în care crezi că zbori și nu mai ești cu picioarele pe pământ pierzi. Geoană prezenta alegerile prezidențiale dacă nu se prezenta la dezbatere”, a precizat Dan Andronic.

Viorel Sima: „Dacă Geoană nu renunța la SPP, eu nu îi făceam niciodată pozele alea”

Spre final, Viorel Sima a recunoscut că nu i-ar fi făcut niciodată lui Mircea Geoană acele poze dacă nu ar fi renunțat la SPP (Serviciul de Protecție și Pază).

„Nu voia nimeni să dea pozele. Pe mine mă interesa ziaristic. Eu îmi dădeam seama că am bomba și bomba nu exploda. Exista o suspiciune că sunt contrafăcute. Mi s-a părut foarte straniu. Când am aflat (că le publică la Cațavencu) era să cad jos. 50% din prietenii mei m-au întrebat cine ți-a dat pontul.

Pe drumul meu spre întâlnirea cu Dorin Cocoș mă sună un prieten și îmi spune: ”Vrei să te vezi cu Vântu?” Eu i-am spus că n-am de ce să mă văd cu Vântu, că mă duc să livrez ceva”, a mărturisit el.

„Ai dat un tun atunci. E clar că a contat enorm. L-a transformat pe Băsescu în președintele României pentru al doilea mandat”, a replicat Dan Andronic.