Dezastru în Germania. Cazurile de coronavirus au explodat în școli

Dezastru în Germania. Cazurile de coronavirus au explodat în școli
Publicat de Valentina Drăgoi la 21 august 2020, 15:05
Din cuprinsul articolului

Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă de peste șapte luni de zile pe întreg globul. Pentru ca lumea să nu stea în loc, cele mai multe țări au decis reînceperea cursurilor școlare, chiar dacă pandemia nu este încă ținută sub control.

Acest lucru se resimte în Germania, unde cel puţin 41 dintre cele 825 de şcoli din Berlin (aproximativ 4,5 %) au raportat cazuri de coronavirus în rândul profesorilor sau al elevilor în primele două săptămâni de la începerea cursului după vacanţa de vară, potrivit ziarului Berliner Zeitung, citat de EFE.

Sursa citată are la bază datele furnizate de autorităţile din domeniul învăţământului din acest oraş stat, potrivit cărora 37 de şcoli au plasat în carantină o parte dintre elevi, profesori, sau din ambele categorii, în urma depistării a cel puţin un caz de infectare în comunitatea şcolară.

În ceea ce privește lista cazurilor confirmate, aceasta include atât şcoli publice cât şi private, dar lipsesc unele centre şcolare în care au fost semnalate cazuri, în timp ce pentru şcolile profesionale încă nu au fost prezentate date oficiale. În alte două şcoli măsurile de carantină au fost deja ridicate.

Cum ajung infecțiile în școli

Responsabila pentru educaţie a Berlinului, Sandra Scheeres, este de părere că aceste date arată că „şcolile nu sunt în sine un ‘hotspot” (punct fierbinte) şi că de regulă „infecţiile ajung în şcoală din afară”.

De asemenea, potrivit datelor furnizate joi la 15:00 ora locală, cazurile de contagiere cu noul coronavirus la Berlin după două săptămâni de cursuri nu constituie încă un pericol pentru funcţionarea în mod regulat a şcolilor, notează Berliner Zeitung.

În majoritatea centrelor de învăţâmânt cu cazuri confirmate, acestea se referă la un elev sau la un profesor infectat, fără să fie depistate şi alte contagieri. Totuşi impactul ar putea fi considerabil, dacă se au în vedere cazurile suspecte şi consecinţele pe care le implică existenţa chiar şi a unui singur caz într-o şcoală, subliniază ziarul.

Prin urmare sunt deja zeci de profesori şi sute de elevi plasaţi în carantină în tot Berlinul.

Totodată, în ultimele 24 de ore, autorităţile sanitare germane au raportat 1.427 noi contagieri cu coronavirus, cea mai ridicată cifră după cea de la sfârşitul lunii aprilie când s-au înregistrat 1.700 de cazuri.

Numărul total al contagierilor de la raportarea primului caz, la 27 ianuarie, se ridică la 230.048, iar cel al deceselor a crescut la 9.260, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7 noi decese, potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch (RKI).

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.