Aceste evenimente au repercusiuni în plan economic: afectează grav turismul, sector cheie al economiilor egipteană şi tunisiană, alungă investitorii şi se traduc printr-o lipsă acută de lichidităţi.

Libia, bogată în petrol şi gaz, se deosebeşte de cele două vecine ale sale, dar toată economia sa trebuie reconstruită. În Egipt, "rezervele în valută au scăzut la un nivel alarmant, acoperind mai puţin de trei luni de importuri, prag considerat critic de FMI", explică Pascal Devaux, specialist în zona respectivă la BNP Paribas. Fără ajutorul vecinilor din Golf, Cairo ar intra în faliment. Egiptul a obţinut, în total, 12 miliarde de dolari de la Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, sub formă de depozite în banca centrală şi produse petroliere. "Asta îi permite să supravieuiască, între trei şi şase luni", arată economistul.

Ţara a intrat într-o spirală negativă: o monedă foarte depreciată, care a pierdut 10% de la începutul anului, tensiuni inflaţioniste – indicele de creştere a preţurilor alimentare a urcat cu 50% în decurs de trei ani -, un deficit de cont curent care se adânceşte… De vină sunt scăderea exporturilor cauzată de cea a producţiei industriale şi costul tot mai mare al importurilor, în special de produse petroliere şi agricole. Egiptul rămâne primul importator de grâu şi al cincilea de porumb, pe plan mondial. O cifră ilustrează greutăţile: investiţiile străine directe s-au micşorat de 17 ori faţă de 2008-2009, scăzând de la 7 miliarde de dolari la 400 de milioane, în toiul revoluţiei.

În ceea ce priveşte creşterea economică, ea s-a redus în medie cu 5% între 2000 şi 2008, iar acum este de numai 2%. Un nivel mult prea mic având în vedere sărăcia şi şomajul. Tinerii, care au declanşat revoluţia din 2011, sunt afectaţi în mod special. "Cealaltă pată neagră sunt finanţele publice", adaugă Pascal Devaux. Deficitul public a ajuns la 13% din PIB. Mai mult de jumătate din buget este înghiţită de subvenţiile pentru carburanţi şi de ratele dobânzilor împrumuturilor, care au crescut cu 30% în ultimul an.
Investiţiile în declin

Neavând acces la pieţele internaţionale de capital, guvernul se împrumută de la băncile locale, la dobânzi prohibitive. Pentru a ieşi din criză, Cairo ar trebui să reia negocierile cu FMI, blocate pentru moment. "Aceasta implică reforme dureroase pentru populaţie", precizează Pascal Devaux. O alegere grea pentru guvern, dar care i-ar conferi din nou credit internaţional.

Tunisia suferă din aceleaşi motive: degradare puternică a conturilor externe, pondere excesivă a subvenţiilor, neîncrederea turiştilor şi a investitorilor. Ţara, ale cărei exporturi merg în proporţie de 75% către Uniunea Europeană, este afectată şi de recesiunea din zona euro, în special de cererea mai mică din ţările mediteraneene, clienţii săi tradiţionali. "Fără investiţii şi fără o politică industrială reală, ţara nu a putut să-şi amelioreze ciclul de valoare adăugată", explică Emmanuel Comolet, economist la Agenţia franceză de dezvoltare. În pofida instabilităţii politice şi a conflictelor sociale repetate, Tunisia a reuşit să iasă din recesiune datorită agriculturii şi pieţei interne. Dar creşterea economică, chiar dacă este de până la 4%, rămâne insuficientă.

Spre deosebire de Egipt, Tunisia a semnat cu FMI, în iunie anul trecut, un acord de împrumut pe o perioadă de trei ani, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, pentru susţinerea tranziţiei începute după căderea lui Ben Ali. Instituţia cu sediul la Washington a atras atenţia asupra "disparităţilor economice şi sociale generalizate", mai ales între regiunile litorale şi cele din interiorul ţării, precum şi asupra şomajului ridicat în rândul tinerilor. În schimbul împrumutului, Tunisul s-a angajat să facă reforme: să-şi restructureze băncile, care au acumulat creanţe din sectorul turistic şi să revizuiască sistemul de subvenţii, prea costisitor şi inechitabil. Reforme necesare care, la Tunis, Tripoli şi Cairo, vor fi mult mai greu de pus în practică fără stabilitate politică.
SURSA: RADOR