Elena Ionescu spunea, anul trecut, că iubește din nou și anunța relația cu Giorgos Athanasiadis, cântărețul de la trupa Greek4U. Amorezii au fost surprinși de mai multe ori în tandrețuri, însă povestea lor de iubire s-a încheiat.

Când părea că toate lucrurile merg bine în relație, artistul cunoscându-i cântăreței copilul, dar și familia, iar  Elena Ionescu – familia grecului, totul s-a terminat definitiv.

Giorgos a preferat să tacă

Elena și Giorgos au șters toate fotografiile de pe rețelele de socializare. Dacă Giorgos Athanasiadis n-a vrut vorbească, Elena Ionescu a confirmat pentru Spynews despărțirea.

Cântăreața a spus că nu vrea să comenteze mai mult, ambii foști parteneri hotărând de comun acord să păstreze liniștea. Elena Ionescu a spus, totuși, că despărțirea a avut loc de ceva vreme.

Ținând cont că în luna mai a sărbătorit alături de iubit ziua ei de naștere, iar spre finalul lunii iunie era în platoul Showbiz Report și vorbea la prezent despre relația cu artistul elen, despărțirea cu siguranță s-a produs de cel mult trei săptămâni.

”De mult ne-am despărțit, faptul că acum s-au șters imaginile de pe Instagram asta e altceva, dar noi ne-am despărțit de mult! Nu vreau să comentez mai mult, așa am hotărât amândoi să nu vorbim, să fie liniște”, a spus cântăreața, pentru Spynews.ro.

Păreau să se îndrepte spre căsătorie

Acum câteva luni, Elena Ionescu cântăreața mărturisea că lasă ca lucrurile să vină natural și că nu vrea să forțeze în niciun fel relația, lăsând să se înțeleagă că totul curge într-un singur sens. Artista spunea că cel mai important este ca ei doi se se înțeleagă și că nu va schimba în niciun fel relația, fie că se căsătoresc, fie că nu.

Din păcate, ceva s-a întâmplat, Elena și Giorgos hotărând de comun acord să pună punct. ”Nu pot să spun pentru că am mai spus-o și când am făcut-o și poate am greșit. Prefer ca lucrurile să vină natural, nici nu mă mai gândesc, cumva dacă e să fie, o să fie, dacă nu iar e bine.

Nu va schimba relația între doi oameni această trecere. Cred că dacă ne înțeleg și suntem ok, mai puțin sau relevant contează lucrurile astea. Mi-aș dori ca orice femeie, clar, dar nu e o chestie la care mă gândesc sau prioritară. Important să ne înțelegem noi bine, să fie ceva frumos, de continuitate”, spunea Elena Ionescu la finalul anului trecut.