Demisie în televiziune! O cunoscută prezentatoare pleacă de la Digi
Șoc total în televiziune. O cunoscută prezentatoare și-a dat demisia de la Digi24. S-a decis să iasă total din presă. Este extrem de surprinzător drumul pe care s-a decis să-l urmeze.
La asta nu s-ar fi așteptat nimeni. Jurnalista Sanda Nicola s-a decis să iasă din televiziune și i-a anunțat pe șefii postului de decizia ei. Aceasta a hotărât să iasă din presă și să plece din țară. Urmează să plece la studii, la Universitatea din Liege, până la începutul anului viitor.
Prezentatoarea a dezvăluit to. “Este vorba de un master în Turism și Dezvoltare Regională, pe care îl voi urma până în luna februarie a anului viitor. De altfel, imediat după ce am născut, m-am gândit că s-ar putea să fie necesară o reconversie profesională. M-am înscris la master, la cursuri de psihopedagogie. Am avut oferte de a preda, de-a lungul timpului”, a continuat ea.
Decizia acesteia surprinde, mai ales că a revenit pe sticlă în urmă cu câteva luni, după ce a stat în conediu maternal. Nicola a vorbit și despre cum a decurs despărțirea, dar și dacă mai vrea să revină în televiziune. “Discuțiile cu cei de la Digi 24 au lăsat deschise posibilitățile unor colaborări ulterioare”, a declarat Sanda Nicola pentru paginademedia.ro.
Sanda Nicola lucrează la Digi 24 de la începuturile stației. În ultima perioadă, după ce s-a întors din concediul de maternitate, prezenta jurnalele de noapte, 22.00-1.00.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





