De la 1 iulie, ANAF începe controlul persoanelor fizice

Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a explicat miercuri că persoanele fizice, care urmează să fie controlate de la 1 iulie, au fost identificate pe baza unui program informatic întrucât inspectorii ANAF nu au cum să verifice milioane de CNP-uri.

„Avem selectaţi 214 persoane sau 215 persoane la care riscul de neconformare la declarare este foarte evident, şi la care se va intra în control începând cu 1 iulie. Suma cea mai mare descoperită la aceste prime 215 persoane a fost de 22 de milioane de lei, diferenţă între venituri.

Am pornit de la ce prevede legea, am luat şi am verificat în prima fază venitul declarat al fiecărei persoane, am accesat bazele proprii de date ale ANAF şi alte instituţii, la care ANAF are acces, ce maşini, bunuri imobile, clădiri, apartamente, ne-am uitat în sistemul bancar cât a crescut conturile bancare ale persoanelor, cât au fost creditate societăţile comerciale, pentru că, din păcate, în România este un sport naţional să îţi împrumuţi tu ca patron societatea cu sume foarte mari. Avem aces la aceste informaţii. Sunt sume mari de bani care apar că se creditează societăţile”, a precizat, miercuri seară, Lucian Heiuș.

Acesta a menționat că inspectorii ANAF au verificat deja dacă capitalul social sau acţiunile la societăţi au crescut brusc în ultima perioadă.

„Am făcut această analiză pe patru ani încheiaţi, în septembrie sau octombrie vom avea şi anul 2020. (..)  Am identificat venitul estimat de noi, am comparat cu venitul declarat şi am constatat că există diferenţe. Această diferenţă trebuia să îndeplinească două condiţii, să fie mai mult de 10% decât venitul declarat şi nu mai puţiun de 50.000 de lei, nu ne coborâm la diferenţe care nu sunt relevante. În cei patru ani s-a acumulat această sumă de 20 de miliarde”, a completat Lucian Heiuş.

Totodată, el a amintit faptul că, în luna iulie şi în luna august, ANAF va controla 140 de mari contribuabili din țara noastră.

În iulie, ANAF începe controlul marilor contribuabili din România

Lucian Heiuș a spus că vor da delegare pentru inspectorii din întreaga țară şi vor pune în control alte 140 de companii mari din România. Acesta a precizat că un control la marii contribuabili durează cinci/şase luni.

„Să nu credeţi că am vreo reţinere, în luna iulie şi august vor intra în control 140 de mari contribuabili, sunt şi acum în control o parte din ei. Voi veni cu inspectori suplimentari de la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru că au şi ei un număr limitat de inspectori şi nu pot să acopăr un număr mare de controale”, a afirmat Lucian Heiuș.

Acesta a prezentat şi rezultatele verificărilor pe criptomonede, afirmând că s-au găsit 63 de persoane fizice şi 123 de milioane de euro diferenţă de venituri. „Sunt mulţi, aceştia sunt primii pe care i-am identificat, i-am confirmat, am găsit sumele. Facem în continuare verificări, este una din ţintele ANAF”, a adăugat șeful ANAF.

Spre final, acesta a declarat că „ANAF va avea ţintă şi pe videochaturi. „Sunt sume imense care se fac şi nu se prea fiscalizează nici acest domeniu, este unul mai spectaculos”, a declarat, miercuri seară, Lucian Heiuș, la Profit News TV.