Cutremur nuclear aproape de granița cu România! Anunțul care șochează pe toată lumea: Va fi dezastru

Cutremur nuclear aproape de granița cu România! Anunțul care șochează pe toată lumea: Va fi dezastru

Sursa: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 30 septembrie 2022, 11:36

Alertă la granița cu România. Conflictul dintre Rusia și Ucraina poate escalada în orice moment, iar armele nucleare ar putea fi utilizate și ele. Un semnal de alarmă în acest sens vine de la ministrul polonez de Externe.

Alertă la granițele României. Polonia se așteaptă la cel mai sumbru scenariu de până acum. Un semnal de alarmă în acest sens vine de la Paweł Żuchowski, ministrul polonez de Externe.

Într-un interviu acordat pentru presa din Polonia, oficialul a vorbit despre situația în care Rusia ar putea utiliza arme nucleare tactice, de mici dimensiuni. Potrivit acestuia, într-un astfel de scenariu, există posibilitatea ca SUA, dar și NATO să atace aerian cu bombe trupele ruse din Ucraina.

NATO va răspunde hotărât în cazul în care Rusia ar ataca Ucraina cu arme nucleare tactice, dar răspunsul va fi unul convențional, nu nuclear”, a transmis oficialul polonez.

Acesta a mai fost întrebat dacă un astfel de lucru ar însemna că forțele NATO vor intra în Ucraina. În acest sens,  Żuchowski a spus că nu poate fi exclus nici un astfel de scenariu. Pe de altă parte, acesta precizează că procedura nu este neapărat una necesară.

NATO ar putea interveni în orice moment

„Nu poate fi exclus, dar trebuie spus și că nu ar fi neapărat o procedură necesară, deoarece armele convenționale pot fi folosite, de exemplu de aviație, sau pot fi lansate cu rachete adecvate, nu neapărat de la sol, de pe pământ ucrainean”, a punctat oficialul polonez.

Menționăm faptul că acest subiect a fost comentat recent și de președintele SUA, Joe Biden. Oficialul de la Casa Albă anunța că în cazul în care Rusia va folosi arme nucleare în Ucraina, NATO va oferi un răspuns.

La rândul său, consilierul pentru securitate, Jake Sullivan, anunța public că orice utilizare a armelor nuclare ar urma să aibă consecințe ”catastrofale pentru Rusia”, iar SUA vor răspunde decisiv.

„Am comunicat direct, în privat, la niveluri foarte înalte, Kremlinului că orice utilizare a armelor nucleare va avea consecințe catastrofale pentru Rusia și că SUA și aliații noștri vor răspunde decisiv. Am dat un mesaj clar și specific cu privire la ceea ce va implica asta”, declara acesta.

Ucraina se teme că Rusia va utiliza armele nucleare

Ucraina se teme însă că scenariul va deveni în curând realitate. Într-un interviu acordat pentru The Guardian în această săptămână, șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei a spus că sunt șanse mari ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina.

Totodată, el a explicat că aceste arme sunt chiar de 100 de ori mai puternice decât bombele folosite până acum de Rusia pe front.

„Probabil vor viza ținte de-a lungul liniei frontului, acolo unde sunt echipamente și forțe armate, centre de comandă cheie și infrastructură critică. Pentru a-i opri, avem nevoie nu doar de mai multe sisteme antiaeriene, ci și de sisteme antirachetă”, declara șeful spionajului militar ucrainean.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.