După ce DNA a cerut preşedintelui Iohannis încuviinţarea urmăririi penale pe numele său pentru luare de mită şi instigare la delapidare, Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban, a venit cu prima reacţie la acuzaţiile formulate de procurori.

“Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea.

Vreau să precizez următoarele:  Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare”, se arată în declaraţia de presă a actualului preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Iaşi, Costel Alexe.

Mită 22 de tone de produse din tablă, în valoare de peste 100.000 de lei, pentru ajutorul oferit unui combinat siderurgic

Comunicatul procurorilor DNA menţionează următoarele:

“În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea