Cutremur fără precedent în Europa! Anunțul făcut de Emmanuel Macron
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, trage un semnal de alarmă privind modul în care unele state bogate din Europa privesc perioada de după pandemia de coronavirus.
Preşedintele Emmanuel Macron atrage atenţia că Bruxelles-ul trebuie să sprijine urgent Uniunea Europeană cu câteva sute de miliarde de euro, pentru a evita o prăbuşire totală. Liderul francez speră în crearea unui fond al Uniunii Europene în valoare de 400 de miliarde de euro. În cazul în care statele bogate nu vor împărţi povara datoriilor provocate de pandemia de COVID-19 cu statele sărace, populiştii vor ajunge la putere, inevitabil, în ţări precum Italia, Spania sau Franţa.
Italia şi Spania au pledat pentru un plan care, cu sprijinul unor economii din cadrul zonei euro, să reducă efectele economice ale blocajelor survenite în cadrul UE. În caz contrar, se poate ajunge la prăbuşirea zonei euro şi a întregii Uniuni, crede Macron.
Nu trebuie repetată fatala greșeală istorică care a dus la ascensiunea naziştilor
“Nu poate exista o piață unică în care unii sunt sacrificați. (…) Nu mai este posibilă o finanțare care nu este reciprocă și în privința cheltuielilor suportate în bătălia contra virusului COVID-19 și în privința viitoarei noastre redresări economice”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit agenţiei RADOR.
Liderul de la Élysée consideră că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Mark Rutte, premierul Olandei, sunt “pe cale să împărtășească“ modalitățile de finanțare vizând redresarea economică a UE. Ar fi o greșeală istorică să susții că “cei care au păcătuit trebuie să plătească“, a declarat Macron.
În sprijinul acestor idei, Emmanuel Macron a reamintit “fatala greșeală istorică” a Franţei de după Primul Război Mondial, când a cerut daune Germaniei, act care a dus la ascensiunea mișcării naziste a lui Adolf Hitler.
“Este o greșeală pe care nu am mai făcut-o și la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Planul Marshall… oamenii mai vorbesc încă de el și în ziua de azi… îi spunem ‘banii din elicopter‘, și mai spunem că ‘trebuie să uităm trecutul, să marcăm un nou început și să privim spre viitor‘ ”, a explicat Macron.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.