Leul a trecut pe depreciere, Banca Naţională a României (BNR) calculând un curs de referinţă de 4,2311 lei/euro, nivelul maxim al ultimelor aproape şapte luni, iar în raport cu dolarul, moneda naţională a ajuns la un nou nivel minim absolut, paritatea oficială situându-se la 3,5496 lei/dolar.

În cursul zilei de ieri, ING Bank a modificat estimările privind evoluţia cursului de schimb valutar, anticipând deprecierea monedei naţionale la 4,35 lei/euro în următoarele 12 luni, faţă de prognoza anterioară de 3,9 lei/euro, în principal din cauza situaţiei economice şi fiscale dificile.

Principala noastră temere în privinţa monedei locale vine din ceea ce se întâmplă în economia reală. Datele de până acum arată că viziunea noastră anterioară, moderat optimistă, nu era justificată, şi că situaţia fiscală este cu mult mai dificilă decât ne aşteptam”, se arată într-o analiză ING.

Cursul pentru euro a crescut cu 1,31 bani faţă de rata de luni, de 4,2180 lei/euro, în timp ce paritatea pentru moneda americană a avansat cu 2,53 bani după ce luni s-a situat la 3,5243 lei/dolar, nivel maxim istoric.

O paritate mai ridicată pentru euro a fost calculată de către banca centrală pe 16 decembrie 2009, când euro a fost cotat la 4,2459 lei/euro.

Primele tranzacţii de marţi au fost realizate la 4,2340 – 4,2360 leui/euro, mai sus comparativ cu nivelul de la finele şedinţei interbancare de luni, de 4,2325 – 4,2355 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au trecut pe scădere, iar la ora 10:00 se situau la 4,2240 – 4,2265 lei/euro.

În scurt timp, paritatea a atins un minim de 4,2190 – 4,2220 lei/euro, însă ulterior a revenit pe creştere, astfel că la ora 13:00 moneda unică europeană era tranzacţionată pentru 4,2300 – 4,2315 lei.

Valutele din regiune au pierdut din avansurile consemnate de dimineaţă, astfel că zlotul a păstrat un avans uşor, de 0,15% faţă de euro, iar forintul câştigă 0,6%.

Referinţa anunţată luni de BNR a ajuns la maximul din 4 ianuarie, de 4,2180 lei/euro, iar cotaţia pentru dolar a atins un record istoric, de 3,5243 lei/dolar.

Băncile comerciale au afişat marţi dimineaţă, dobânzi de 6,24 – 6,74% pentru plasamentele cu scadenţa la o zi, puţin mai mari decât ratele de luni, de 6,16 – 6,66%, iar dobânzile pentru depozitele la o săptămână au crescut de la 6,27 – 6,77% la 6,37 – 6,87%.