Curier

Curier
Publicat de CAPITAL la 23 mai 2002, 12:00

Pentru a obtine mai multe amanunte despre cultivarea tutunului si pentru a cunoaste mai bine facilitatile acordate, va rugam sa luati legatura cu dl. Marius Stroescu la tel.: 045/650.336. Dl. Stroescu este presedintele Asociatiei Producatorilor de Tutun din Romania si directorul general al Fabricii de Fermentare Tutun din Titu (jud. Dambovita). Sorin Voicu: „Am asteptat cu nerabdare aparitia noului numar al ziarului. Am citit cu interes articolul din numarul 16, de la pagina 18. Doresc sa-mi exp

Pentru a obtine mai multe amanunte despre cultivarea tutunului si pentru a cunoaste mai bine facilitatile acordate, va rugam sa luati legatura cu dl. Marius Stroescu la tel.: 045/650.336. Dl. Stroescu este presedintele Asociatiei Producatorilor de Tutun din Romania si directorul general al Fabricii de Fermentare Tutun din Titu (jud. Dambovita).

Sorin Voicu: „Am asteptat cu nerabdare aparitia noului numar al ziarului. Am citit cu interes articolul din numarul 16, de la pagina 18. Doresc sa-mi exprim satisfactia fata de publicarea in revista dumneavoastra a mesajului meu. Sunt deosebit de mahnit de ceea ce se intampla in acest moment in relatiile dintre cetateni si autoritati, mai ales dupa ce am citit despre „performantele” alesilor in achizitionarea de televizoare de lux, de pactul PSD-UDMR asupra unei institutii de invatamant, de faptul ca Politia a cheltuit bani grei pe masini de lux, ca acum nu mai au bani de benzina si ca politistii vor plati din „enormul” lor salariu eventualele daune aduse bolizilor de lux. Ar mai fi foarte multe de spus, dar ma abtin deoarece constat cu durere ca, orice am spune, spunem in zadar. Trebuie sa va marturisesc ca imi place din ce in ce mai mult ziarul dvs. As face o sugestie: un forum intre cititori, ziaristi si autoritati ar fi binevenit si util. Dar nu oricum, pentru ca problemele trebuie tratate pana la rezolvarea lor”.
Va multumim pentru mesaj. Scrisorile de la cititori sunt, intotdeauna, importante pentru noi, asa ca incercam sa publicam si punctul lor de vedere de cate ori este posibil. Este adevarat ca „alesii” si autoritatile exceleaza, din pacate, in ceea ce priveste tot felul de afaceri dubioase si costisitoare. Dar nu suntem de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste zadarnicia oricarui efort. Orice demnitar traieste din imaginea sa in ochii publicului. Chiar daca reactiile nu sunt imediate si vizibile, ele exista, iar opinia publica reprezinta, din ce in ce mai mult, un element de care se tine cont. In ceea ce priveste forumul, vom incerca sa gasim o modalitate de a pune cititorii in legatura mai stransa cu cei responsabili.

Dorel Cristinel Becheanu, Bucuresti: „As dori sa stiu la ce riscuri ne-am expune prin infiintarea unei firme off-shore, mai exact cat de legala este activitatea unei astfel de firme prin prisma autoritatilor romane. Daca activitatea este perfect legala, ce firma de consultanta offshore imi recomandati?”
Firma off-shore inseamna o firma inregistrata intr-un anume teritoriu, dar activitatile sunt derulate in afara acelei zone. Prin urmare, o astfel de firma va respecta, in ceea ce priveste inregistrarea si functionarea, regulile statului (teritoriului) unde este inregistrata, inclusiv in materie de taxe. Pe de alta parte, pentru operatiunile derulate pe teritoriul Romaniei, va respecta regulile statului roman. Autoritatile romane nu au nici o putere in afara teritoriului roman, pentru simplul motiv ca nu il administreaza. Evident, in cazul unor ilegalitati, pot cere ajutorul organelor de ancheta din exterior. Dar, atata vreme cat legea specifica fiecarui stat este respectata, activitatea off-shore este perfect legala. Cat despre firmele de consultanta, nu va putem recomanda una anume. In schimb, ne permitem sa va dam o sugestie: parcurgeti cu atentie rubricile de publicitate. Veti gasi cateva nume importante acolo.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.