Kentucky Fried Chicken susține că rețeta secretă este cunoscută doar de câteva persoane și este protejată de măsuri de securitate intense.

Rețeta originală, scrisă de mână, este păstrată în siguranță într-un seif de la sediul KFC din Louisville. În plus, KFC angajează diverse companii pentru a contribui cu diferite ingrediente la rețetă – așa că nici ei nu ar putea cunoaște rețeta completă, potrivit Allrecipes.

De ce ai nevoie pentru un pui ca la KFC

Dacă vrei să faci acasă pui prăjit ca la KFC ai nevoie de următoarele ingrediente:

15 bucăți de pui
600 ml de lapte bătut;
1 căpățână de usturoi zdrobit;
20 g muștar galben;
2 g piper negru;
2 g de sare;
240 g de făină;
200 g amidon de porumb;
3 lingurițe de boia dulce;
3 lingurițe de măghiran;
3 lingurițe de oregano;
2 lingurițe de cimbru;
3 lingurițe de usturoi granulat;
un vârf de cuțit mare de sare;
un vârf mare de cuțit de piper negru;
2 litri de ulei de canola;

Dacă te întrebi de ce ai nevoie de amidon de porumb, răspunsul este simplu: amidonul oferă învelișul crocant al puiului la KFC. Iar pentru a ne asigura că va fi fraged la interior, trebuie să -l punem la marinat în lapte bătut. Laptele bătut este ușor acid, iar acizii înmoaie carnea, astfel că marinarea ne ajută să scăpăm de textura gumată și neplăcută a puiului.

Mod de preparare

Ia un castron mare și toarnă în el laptele bătut pentru marinată. Adaugă carnea de pui și amestecă până când este acoperită uniform. Acoperă castronul cu un capac și pune-l la frigider pentru minimum patru ore.

După aceea, încălzește o tigaie mare la foc mediu și pune uleiul. În timp ce aștepți ca uleiul să se încingă, scoate puiul din frigider. Într-un castron separat, amestecă toate condimentele, amidonul de porumb și făina. Când uleiul s-a incins, pune carnea în castronul cu făină, amidon de porumb și condimente.

Asigură-te că bucățile de carne sunt complet acoperite și apoi pune-le în tigaia cu ulei încins.

Lasă-le la prăjit timp de 10 minute, până când învelișul exterior capătă o culoare aurie, apoi scoate-le și pune-le pe o bucată de hârtie de bucătărie pentru a se scurge uleiul din ele.

Chicago Tribune a testat rețeta

Chicago Tribune a încercat rețeta, comparând ceea ce au gătit cu produsul consumat de milioane de oameni.

”Cei care au gustat rezultatul au fost de acord că testul de pui prăjit din bucătăria noastră a fost chiar mai bun decât cel al colonelului”, a scris Joe Gray.

Iată ce conține celebra rețetă a puiului KFC, așa cum susține ziarul american că a găsit-o în acel document.

11 mirodenii care trebuie amestecate cu două căni de faină albă

– 2/3 lingurițe de sare
– 1/2 linguriță de cimbru
– 1/2 linguriță de busuioc
– 1/3 linguriță de oregano
– 1 linguriță sare de țelină
– 1 linguriță de piper negru
– 1 linguriță de muștar uscat
– 4 lingurițe de boia
– 2 lingurițe de sare de usturoi
– 1 linguriță de ghimbir măcinat
– 3 lingurițe de piper alb

„Ingredientul principal este piperul alb. Eu numesc asta ingredientul secret. În anii 50, nimeni nu știa ce este piperul alb. Nimeni nu știa cum să-l folosească”, a povestit ulterior Joe Ledington.