CTP: Firea vrea să atragă votul imbecililor din București! Ce acuzații îi aduce Primarului General

CTP: Firea vrea să atragă votul imbecililor din București! Ce acuzații îi aduce Primarului General
Publicat de Alecsandru Ion la 19 august 2020, 20:15

Există și imbecili în capitala României, spune Cristian Tudor Popescu, al căror vot Gabriela Firea dorește să îl atragă de partea sa printr-o metodă care se poate dovedi de succes, arată jurnalistul.

Lansarea oficială a candidaturii pentru postul de Primar General, de către Gabriela Firea, alături de echipa alături de care vrea să conducă Bucureștiul, nu încetează să provoace reacții.

Cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a vorbit miercuri despre lista candidaților PSD la Consiliul General, în special despre fostul premier Petre Roman, care este primul pe listă, dar independent, motivând că ~de confesiune, rămân liberal”.

”Oameni expirați în domeniilor lor”

”Doamna Firea folosește o metodă care se poate dovedi eficientă, dânsa vrea să obțină votul imbecililor din orașul București. Există și astfel de persoane în capitala României.

Caragiale are o povestire science fiction – o să râdeți – Bucureștiul în anul 3000 și ceva, în care îl numește Tâmpitopole. E vorba despre reprezentanții acestui București, pe care îi vizează doamna Firea cu echipa asta de Balul Vampirilor.

Oameni expirați în domeniilor lor de activitate, fie politic, fie sportiv, unii dintre ei cu crunte probleme penale, ajunși la o vârstă însumată – dacă însumăm vârstele lui Petre Roman, Anghel Iordănescu, Mitică Dragomir și Cornel Dinu – obținem 290 de ani”, a spus gazetarul, la Digi 24.

”În România există și imbecili”

”Aceste talente, aceste speranțe sunt aruncate în luptă, sunt aduse de dârlogi în arenă de către doamna Firea

Eu mă întreb, așa ca om, mi se face pielea de găină. Mai rău decât pericolul e ridicolul. Cum poți să nu ai organul ăsta pentru ridicol? Acești oameni, Petre Roman, Anghel Iordănescu… la Mitică Dragomir nu se pune problema… cum poți să te expui ridicolului, penibilului în felul acesta?”, a subliniat el.

”Pentru că în România există și imbecili, o repet. Ca să îl votezi pe Mitică Dragomir sau pe Anghel Iordănescu la Primăria Capitalei înseamnă că ai un discernământ foarte limitat”, a completat Cristian Tudor Popescu, la observația că în trecut au mai fost și soliști de muzică populară sau diverși artiști care au candidat pentru diverse funcții politice.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.