CTP după moțiunea de cenzură: Un spectacol de lovituri „fake”!
Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că dezbaterea de azi din Parlament a fost un adevărat spectacol, un meci de wrestling „fake”, din care a lipsit doar publicul care nu a primit bilete să-l vadă.
„Oare doamna Turcan avea lacrimi în ochi? Dacă e așa – nu pot să-mi dau seama, expresia este aia de Popa-prostu’, i se duc trăsăturile în jos (Privește imaginile). Chiar lăcrimează. Avem meniul complet în felul ăsta, avem și o plânsoare, avem lacrimi. Pentru că în rest am avut de toate în acest spectacol. Ar fi trebuit să taie bilete și să lase publicul să intre la Parlament și să vadă ce s-a întâmplat acolo.
Avem melodrama totală. Avem comedia, melodrama, dramedia. Tot ce am văzut azi în Parlament, un spectacol pentru care ar fi trebuit să vândă bilete Parlamentul, mai face un ban, că sunt mai sărăcuți, și oamenii ar fi câștigat și ei ceva, văzând în direct un astfel de spectacol, pentru că în rest nu au văzut nimic”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu a comparat dezbaterea din Parlament cu un meci de wrestling, unde loviturile sunt toate „fake”.
„Există un sport pârât numit wrestling, în care Gorila vie din Colorado se bate cu Monstrul aproape negru din Dakota. Și vin ăștia cu pachete uriașe de mușchi la purtători, vopsiți, figuri înspăimântătoare, și-și dau tot felul de lovituri care sunt fake, nu sunt adevărate, asta e tehnica acestui sport pârât, să pară că-i spargi capul, că-l dai de pământ, că-l joci în picioare și, de fapt, să nu-i faci nimic. Cam asta am văzut și în Parlament, secvențe de tipul: „ia-l de pe mine, că-l omor””, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Asta am văzut aici, am văzut jucători care nu sunt preocupați să câștige meciul pe teren, ci care să tragă, să împingă, să reducă terenul după nevoi, ca să câștige deformând terenul, folosind niște trucuri. Ce o să vedem în continuare o să fie și mai și”, a adăugat gazetarul, după cum scrie Digi24.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.