Este vorba despre Autostrada Transilvaniei. Ministrul a declarat că trebuie finalizată “cât mai rapid posibil”, precizând că acest proiect ar fi trebuit să se termine în 2012.

Au întârziat lucrările

Cseke Attila a menţionat că, din punctul de vedere al UDMR, Autostrada Transilvania trebuie construită până la Braşov.

“Sunt sigur că ministrul Drulă va continua ceea ce s-a făcut bine în ultimul an legat de autostrăzi. (…) Mi-aş dori foarte mult ca Autostrada Transilvaniei să se termine, pentru că suntem în mare întârziere, suntem necredibili dacă vorbim de implementarea acestui proiect care trebuia finalizat în 2012. (…) Important este ca acest proiect să continue şi să fie finalizat cât mai rapid posibil. Există acest tronson de la Târgu Mureş până la Braşov care nu este în stadiu de licitaţie, din ceea ce ştiu eu. Un singur tronson foarte mic este în stadiul de proiectare, restul sunt toate licitate şi contractate, deci acolo lucrurile au pornit”, a afirmat noul ministru al Dezvoltării.

Cseke Attila a preluat, luni, mandatul de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei de la predecesorul său, Ion Ştefan.

Fostul ministru Ion Ştefan a subliniat că în timpul anului 2020 a reuşit să digitalizeze instituţia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) fiind primul în care toţi angajaţi au semnătură electronică calificată, iar registrul de intrare-ieşire a fost transparentizat, cetăţenii putând avea acces online.

“Aşa cum am promis la preluarea mandatului, că vom continua lucrările şi toate proiectele vor fi finanţate, aşa s-a întâmplat. Nu am închis niciun şantier, am finanţat toate proiectele şi am plătit doar lucrările executate (…). Las în urmă domnului ministru un portofoliul bogat în proiecte (…), de peste 4 miliarde de euro, proiecte depuse care aşteaptă a fi finanţate şi sunt convins că în următoarea perioadă îşi vor găsi soluţii pentru a fi finanţate. Las domnului ministru, pentru a fi implementate, peste 8.000 de proiecte”, a spus Ion Ştefan.

Referindu-se la proiectele primăriilor, Ion Ştefan a arătat că “alocările de fonduri nu s-au făcut în funcţie de culoarea politică”.

“Toate proiectele derulate din PNDL 1, PNDL 2 au fost derulate, duse la bun sfârşit, nu s-a închis niciun şantier, nu au fost tratate proiectele din punct de vedere politic. Consider că Ministerul Lucrărilor Publice, în această perioadă, şi-a desfăşurat activitatea în modul cel mai corect faţă de administraţia publică locală. Nu au fost nedreptăţiţi cetăţenii români ca urmare a faptului că primarii sau conducătorii unităţilor administrativ-teritoriale au avut o culoare politică sau alta”, a adăugat Ion Ştefan.

Noul ministru, Cseke Atilla, a menţionat că trebuie transpus în legislaţie, pe de o parte, modul în care “să fie rezolvate” proiectele referitoare la investiţiile pentru drumuri, şcoli, canalizare şi alimentarea cu apă, iar, pe de altă parte, să fie acordate facilităţi pentru ca anumite zone/localităţi să fie “ridicate” prin atragerea de investiţii.

“În ultimii 30 de ani am pierdut, nu am avut o strategie pe această chestiune. Nu sunt adeptul comisiilor şi comitetelor. Deci, vom face analize pe această chestiune, pentru că date în Ministerul Dezvoltării există, şi vom veni cu o propunere”, a declarat Cseke Attila, conform AGERPRES.