Criza din Ucraina, oportunitate pentru România

Criza din Ucraina este o oportunitate pentru industria de Apărare din România, spune ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Ştefan-Radu Oprea.

Aflat la Alba Iulia, el a susținut o conferință de presă în care a precizat că actualul conflict armat de la graniță producere mai multe oportunități pentru țara noastră, subliniind că ele trebuie fructificare foarte repede.

„Ceea ce pot să vă spun este că o criză generează şi oportunităţi. Criza din Ucraina, războiul de acolo, pentru industria de apărare din România generează oportunităţi. Şi trebuie să le fructificăm foarte rapid, pentru că această fereastră de oportunitate, din punctul meu de vedere, va dura maxim 2 ani.

Acest lucru înseamnă că în planurile de înzestrare ale armatei române, cele două fabrici de armament de la Cugir trebuie să fie o prezenţă activă şi vor fi probabil într-un timp foarte scurt lansate noile programe de înzestrare ale armatei române”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Ştefan-Radu Oprea.

Transfer de tehnologie pentru fabricile de la Cugir

Ministrul Ştefan-Radu Oprea a mai spus că sunt investitori care pot aduce tehnologie pentru fabricile de la Cugir pentru ca armamentul să fie în conformitate cu standardele NATO.

El mai spune că Armata Română are nevoie de astfel de armament.

„Noi suntem furnizori către armata română şi, din punctul meu de vedere, relaţia trebuie să fie una instituţională, contractuală, ca împreună cu partenerii care pot să vină cu tehnologie, să putem să furnizăm acele echipamente de care armata română are nevoie şi, de ce nu, să le putem şi exporta”, a spus Ştefan-Radu Oprea.

Stefan-Radu Oprea
SURSA FOTO: Facebook, Stefan Radu Oprea

Interes din partea companiilor străine

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a mai precizat că există interes din partea mai multor companii străine pentru a colabora cu fabricile de armament de la Cugir.

„Există foarte mare interes din partea companiilor, atât americane, germane, austriece, (…), de a fi în colaborare cu cele două fabrici din Cugir, iar lucrurile vor evolua într-un timp foarte scurt, pentru că acea fereastră de oportunitate este de maxim 2 ani”, a mai spus el.

Comenzi la Fabrica de Arme din Cugir

Fabrica de Arme Cugir primește acum comenzi, potrivit ministrului, datorită unui contract pe termen lung cu o firmă americană.

În ceea ce privește Uzina Mecanică, ea nu are suficientă încărcătură.

În momentul în care Ministerul Apărării Naționale lansează programul de înzestrare, Ministerul Economiei, prin ROMARM și fabricile de armament, trebuie să facă o ofertă competitivă pentru a câștiga licitația, a explicat Ștefan-Radu Oprea în cadrul unei vizite de lucru în județul Alba, care a inclus și o vizită la Fabrica de Arme și Uzina Mecanică Cugir.