Cristian Păun îl critică pe Klaus Iohannis după ultimele declarații: Omul încerca să se dea deștept

Cristian Păun îl critică pe Klaus Iohannis după ultimele declarații: Omul încerca să se dea deștept

Sursă foto: Facebook, captură video

Publicat de Valentina Drăgoi la 29 iunie 2021, 23:50
Din cuprinsul articolului

Profesorul de economie Cristian Păun a criticat aspru ultimele declarații făcute de președintele Klaus Iohannis. Mai exact, este vorba despre declarațiile referitoare investițiile pentru economia țării anunțate de șeful statului.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Cristian Păun susține că președintele Klaus Iohannis ”încearcă să se dea deștept pe ceva ce clar nu stăpânește aproape deloc”.

Totodată, profesorul a mai adăugat că este posibil ca șeful statului să considere că economia este o știință.

„Președintele Klaus azi (parafrazez că nu mai stau să caut exact) grăiește către popor: nu vom repeta greșeala de la vechea criză cu austeritatea… Vom băga bani în economie, oamenii să consume în continuare.

Mă rog, omul încerca să se dea deștept pe ceva ce clar nu stăpânește aproape deloc, am dubii chiar că consideră economia ca fiind o știință. Și, dacă o consideră știință, sunt sigur că o vede ca o ramură a fizicii…”, scrie Cristian Păun.

În ceea ce privește vechea criză economică, profesorul de economie susține că nu a fost vorba de austeritate, ci de ”prostie crasă sau de incompetență”. El a vorbit despre erorile din acea perioadă, dar și motivul pentru care multe sectoare nu și-au revenit deloc nici măcar până la actuala criză.

”Austeritatea ar putea fi bună”

Cristian Păun a vorbit și despre PNRR, explicând faptul că economia țării este mult mai complexă de atât. El a mai menționat că austeritatea ar fi bună în cazul în care ar fi înțeleasă ”ca diminuarea statului obez”.

Profesorul a mai subliniat faptul că acest lucru ar putea ajuta în crizele care ar putea veni pe viitor.

„La vechea criză nu a fost vorba de austeritate. A fost vorba de prostie crasă sau de incompetență. Stau mărturie o sumedenie de erori și de măsuri pro-ciclice care au precedat criza din 2009 – 2010 (expandarea fără precedent a sectorului bugetar), au fost aplicate în timp de criză (creșteri de taxe) și după criză… De aia nici acum nu ne-am revenit în multe sectoare, înainte de a ne lovi o nouă criză. S-a acționat haotic, pe bâjbâite și la noroc. Ne-am prăbușit cel mai mult din zonă. Și nu de la ”austeritate” ci de la incompetență.

Și acum și atunci am ”băgat” bani în economie. Am făcut ”investiții”. Multe din PNRR-ul de azi sunt tot de tipul terenurilor în pantă la care nu am renunțat de dragul ”rezilienței”. Și pentru care acum, de atunci, sunt hăituiți prin justiție tot felul de oameni noi la acel moment. Așa efect de ”antrenare” sau de ”antrenament” au avut terenurile alea în pantă din vechiul ”PNRR” că azi nici măcar calificările la Campionatul European de Fotbal nu le mai prindem.

Economia nu este ceva în care se ”bagă” sau se ”scoate”… Este mult mai complex de atât! Austeritatea poate fi bună dacă este înțeleasă ca diminuarea statului obez! Tot mai obez! Chiar te ajută, mai ales în crizele de vor veni. Nu e ceva de care să fugi… dimpotrivă! Trebuie îmbrățișată. Înseamnă reformă!”, a mai adăugat acesta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.