Iată că mult mediatizata reducere a TVA la produsele de panificație (nota bene – pe întreg lanțul, inclusiv la făină) a fost deja legiferată prin OG nr.16/2013 și urmează să devină operațională, începând cu 01 septembrie 2013. Marele avantaj al măsurii este acela că va regla mecanismul concurențial în acest domeniu, adică cel puțin se reduce “avantajul competitiv” al evazioniștilor de profesie, comparativ cu cei care acționează legal. Pentru că una e să-ți structurezi prețul de vânzare și să-ți reglezi “adaosul comercial” prin fraudarea unei taxe de 24% și cu totul alta prin fraudarea uneia de numai 9%. Practic, nu mai merită să fii evazionist, deoarece beneficiile materiale nu compensează suficient potențialele riscuri. Marele dezavantaj al acestei măsuri este însă că mută distorsiunile specifice unei concurențe neloiale, provocată prin mecanismele de evaziune fiscală, de pe piața panificației pe piața alcoolului și băuturilor alcoolice – nu spun că până acum vorbeam de un model de corectitudine în acest domeniu, dar, odată cu creșterea accizei de la 750 euro / hl la 1000 euro / hl, sunt foarte curios care va fi nivelul încasărilor bugetare din accize peste vreo 6 luni…Constrângerile bugetare generate de reducerea TVA în sectorul panificației au impus și reintroducerea accizelor la unele produse considerate de lux. Totuși, aici nu prevăd mutații majore din perspectiva încasărilor bugetare sau al impactului social, deoarece vorbim de produse cu o cerere de consum destul de inelastică, iar creșterea taxelor va compensa, în mare, scăderea consumului. Jenant este că ne întoarcem la o situație fiscală specifică celei de dinaintea aderării la UE.
De menționat că OG nr.16/2013 vine și cu alte modificări, cum ar fi extinderea sferei de aplicare a taxării inverse, reglementări noi în privința anulării înregistrării în scopuri de TVA sau a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor efectuate de contribuabilii declarați inactivi și de cei cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, din oficiu, în perioada in care nu au un cod valabil de TVA etc.
Probleme apar cu noile creșteri de impozite și taxe ce se aude că se vor aplica din 2014. Spre exemplu, introducerea contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru veniturile obținute de persoanele fizice din chirii. Pe fond, la nivel cel puțin de principiu, măsura este corectă, deoarece este necesar un cadru unitar şi coerent în calculul şi determinarea acestor contribuții, fără excepţii sau derogări de la regula generală; practic, n-ar trebui să ne intereseze cine (beneficiarul) şi cum (sursa de generare, în funcţie de activitatea desfăşurată) obţine venitul, ci cât venit obţine, în vederea includerii sau nu a acestuia în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii. Mai puțin corect mi se pare faptul că această măsură nu a fost precedată de o reducere generală a cotei procentuale și de plafonarea bazei de calcul a acestei contribuții, după o procedură similară celei specifice contribuției de asigurări sociale. De asemenea, impozitarea proprietăților deținute de persoanele fizice, în funcție de scopul în care acestea sunt utilizate, mi se pare destul de corectă – să nu uităm că veniturile bugetare colectate din impozitele pe proprietate reprezintă sub 0,7% din PIB.
Întrebarea care se pune este pentru ce se introduc aceste noi impozite și taxe, așa cum se vehiculează? Pentru a mobiliza resurse suplimentare la bugetul general consolidat, care să permită o echilibrare ulterioară a acestuia, din perspectivă unei scăderi generalizate a sarcinii fiscale? Repet, generalizate, nu sectoriale – spre exemplu scăderea cotei TVA de la 24% la 20% și a contribuțiilor sociale obligatorii cu 5 puncte procentuale. Atunci este în regulă.  
Dar dacă ne dăm seama că nici aceste măsuri nu permit o relaxare fiscală ’’de-adevăratelea’’, nu doar pe hârtie? Atunci ce vom mai spune când ne scoate FMI-ul la tablă și ne întreabă de deficitul bugetar? Pentru că, nu-i așa – parafrazând o replică dintr-un celebru film românesc – mâna întinsă către FMI, care nu spune o poveste frumoasă, nu primește un nou acord (fie el și precautionary).
Spre exemplu, putem spune că vom finanța „golul de trezorerie”, generat de o eventuală relaxare fiscală – atât de necesară pentru relansarea economiei – prin creșterea nivelului redevențelor, în condițiile în care nivelul actual al acestora este de sub 0,3% din PIB.
Și poate lăsăm la o parte și pudoarea asta feciorelnică, prost înţeleasă şi promovăm o lege a amnistiei fiscale. Chiar dacă măsura în sine poate fi percepută ca un semn de slăbiciune a statului (şi aşa şi este), la urma urmei, totul din nimic e mai puţin decât puţin din mult. Şi, în plus, a fost aplicată de numeroase ţări, situate „mai la vest” şi care ne dau lecţii despre eficienţa colectării veniturilor bugetare – desigur, modalitatea de implementare efectivă în practică e foarte amplă şi comportă o discuţie distinctă, cu numeroase opinii pro și contra care pot fi aduse în discuție. Din informaţiile mele, procedura amnistiei fiscale a fost aplicată – bineînţeles, sub diverse forme – de mai multe state din UE, cum ar fi Italia, Belgia, Olanda, Germania (mai exact, landul Rhenania de Nord-Westphalia) etc., iar, în fiecare din aceste situaţii, ca urmare a aplicării măsurilor respective, s-au procurat sume considerabile la bugetele ţărilor respective. Tocmai din acest motiv cred că o eventuală amnistie fiscală este „doza de compromis” pe care autoritatea publică poate să şi-o asume.
De asemenea, n-ar fi rău nici ca reprezentanții fiscului să aducă la cunoștința maneliștilor prevederile HG nr.248, că tot s-a publicat de vreo doi anișori. Nu de alta, dar altfel riscăm să transformăm legislația fiscală într-o manea de prost gust, …și chiar dacă “partitura muzicală” este scrisă de reprezentanții FMI, o manea rămâne tot o manea, iar refrenul va consta, periodic, în noi impozite și taxe. Și poate, într-o bună zi, ne trezim că tot mai mulți contribuabili vor trece în declarațiile fiscale, la rubrica “persoane aflate în întreținere”, adminsitrația publică locală, centrală, Parlamentul etc.
La o adică, și reprezentanții bisericii pot fi întrebați dacă știu – așa, din întâmplare – cum se calculează impozitele pe venit și pe proprietate. Doamne, câte răspunsuri corecte avem de dat la FMI pentru susținerea unei relaxări fiscale, în favoarea oamenilor decenți care chiar muncesc onest în țara asta – fie ca antreprenori, mici întreprinzători sau salariați!       
În final, îmi vine în minte legenda Meşterului Manole, care spune că doar hărnicia şi priceperea acestuia nu ar fi fost suficiente să-şi termine lucrarea, dacă nu ar fi jertfit – o pe Ana, oricât de dragă îi era. Problema noastră e că noi o tot căutăm, de peste 20 de ani, dar nu o găsim pe Ana…
Dragoş Pătroi
consultant fiscal, cadru universitar asociat ASE Bucureşti


Te-ar putea interesa și: