Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că prima majorare a salariilor cadrelor didactice, potrivit legii salarizării, va avea loc de la 1 ianuarie, potrivit Agerpres.

„Majorarea pentru cadrele didactice este, prin legea salarizării, prima majorare de la 1 ianuarie şi după aia este prevăzută în OUG 114 o creştere anticipată la nivelul salariului din 2022 a salariilor pentru cadrele didactice care trebuie făcută de la 1 septembrie”, a spus Orban, întrebat dacă salariile cadrelor didactice vor creşte de anul viitor.

Pensia minimă, stabilită după elaborarea bugetului pe 2020

El a adăugat, referitor la pensia minimă, că Guvernul va lua o decizie după ce va fi elaborat bugetul pe anul viitor şi va vedea în ce măsură, prin corecţiile aduse, va reuşi să menţină deficitul în limita a 3,6%.

Premierul a participat vineri la Adunarea Generală a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Reamintim că Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a transmis în prima conferință de presă de la preluarea mandatului, că în privința salariilor profesorilor actuala legislație va fi pusă în aplicare. Astfel, salariile cadrelor didactice vor crește anul viitor așa cum este prevăzut în OUG 114/2018, deşi liberalii și Guvernul au anunțat că vor să abroge anumite părți din ordonanță.


Te-ar putea interesa și: