În total, au fost înregistrate 2.291 de decese în Europa, marea lor majoritate în Italia (1.809), ţara cea mai afectată din lume după China.

Cu un total de 517 decese în ultimele 24 de ore, la un număr total de peste 52.400 cazuri confirmate de contaminare, Europa este continentul unde pandemia de coronavirus avansează cel mai rapid, notează AFP, potrivit Agerpres.

Italia este ţara cea mai afectată din Europa. De altfel, cel mai recent bilanţ anunţat duminică de autorităţile de la Roma indică cel mai mare număr de morţi într-o singură zi.

În total, de la izbucnirea epidemiei s-au înregistrat 24.747 de cazuri. Cele mai afectate sunt regiunile Lombardia, Emilia Romagna, şi Veneto. Potrivit informaţiilor furnizate de Garda Civilă, în prezent 1.518 de bolnavi se află în stare critică în spitalele supraaglomerate din Italia.

Balcanii se închid

Serbia a interzis duminică intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini care vin din ţările cele mai afectate de noul coronavirus, confirmând determinarea ţărilor din Balcani de a se baricada împotriva pandemiei, relatează AFP.

Guvernul sârb a precizat că măsura îi priveşte pe străinii care au călătorit în China şi în Iran, precum şi în ţări europene ca Italia, Spania şi Franţa, primele trei focare de Covid-19 din Europa, Germania sau Austria şi Grecia.

Sârbii care vin din aceste ţări trebuie să se plaseze voluntar în carantină timp de două săptămâni.

Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, ţara cu cea mai mare populaţie din Balcanii occidentali (7,1 milioane de locuitori, 46 contaminaţi), nu a exclus decretarea „stării de alertă”, care ar permite mobilizarea armatei.

În Bosnia vecină, autorităţile au anunţat ridicarea de corturi săptămâna viitoare în apropierea punctelor de frontieră şi a aeroporturilor pentru a plasa aici în carantină timp de două săptămâni orice persoană, străină sau din Bosnia, care vine dintr-un punct fierbinte.

„Nu este o situaţie fără şanse. Şansele sunt responsabilitatea fiecăruia”, a declarat membrul sârb al preşedinţiei colegiale din Bosnia, Milorad Dodik, precizând că armata va fi desfăşurată.

În cele şapte ţări din regiune – Albania, Bosnia, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia – circa 180 de persoane au contactat noul coronavirus, din circa 22 de milioane de locuitori.

Şcolile şi facultăţile sunt deja închise în majoritatea dintre ele.

În Albania, unde o persoană a murit din cauza Covid-19, circulaţia vehiculelor este interzisă în şapte oraşe, printre care şi capitala, unde barurile şi restaurantele sunt închise.

În Macedonia de Nord, autorităţile au închis cafenelele şi restaurantele, precum şi magazinele nealimentare.