Cutremur maxim în Austria! Lovitura uriașă venită direct de la București: „Am solicitat Comisiei Europene”
SURSA FOTO: Dreamstime
Eugen Tomac a lansat un avertisment pentru Comisia Europeană. Potrivit europarlamentarului, autoritățile europene ar trebui să verifice dacă Austria respectă deciziile UE privind regimul sancțiunilor impuse Rusiei.
Eugen Tomac a scris pe pagina sa de socializare că Rusia amenință în mod constant țările vecine. Europarlamentarul a subliniat că Moscova a declanșat un război absurd în care oameni nevinovați sunt uciși zilnic.
Comisia Europeană trebuie să verifice Austria
Amintim că Uniunea Europeană a impus mai multe sancțiuni în urma războiului din Ucraina. Totuși, europarlamentarul subliniază că există state membre care ignoră sancțiunile și „continuă să facă afaceri cu oamenii lui Putin”.
Printre acestea se află și Austria, susține el. În acest context, a solicitat Comisiei Europene să verifice dacă guvernul de la Viena respectă deciziile UE. Eugen Tomac a amintit și de decizia autorităților de la Viena de a bloca accesul României în spațiul Schengen.
„Rusia amenință în mod constant țările noastre. Tot Rusia a declanșat un război absurd în care oameni nevinovați sunt uciși zilnic, doar pentru că nu doresc să trăiască sub influența negativă a Kremlinului.
Drept răspuns la aceste amenințări și încălcări ale dreptului internațional, Uniunea Europeană a impus sancțiuni. Cu toate acestea, există state membre care ignoră sancțiunile și continuă să facă afaceri cu oamenii lui Putin, cum este cazul Austriei.
Din acest motiv, am solicitat Comisiei Europene să verifice dacă guvernul de la Viena respectă deciziile UE privind regimul sancțiunilor sau le sfidează, așa cum o face atunci când blochează accesul României în Spațiul Schengen cu un cinism inacceptabil”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Autoritățile din Austria s-a confruntat cu mai multe critici
Amintim că autoritățile din Austria s-a confruntat cu mai multe critici. Printre persoanele care au lansat un mesaj dur se află și Marcel Ciolacu, care l-a luat în vizor pe Karl Nehammer.
Ciolacu susține că a cerut Partidului Popular European (PPE) să îl excludă din familia politică europeană pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Premierul a precizat că dacă joacă diferit față de alți lideri europeni, înseamnă că are „comanda” la Moscova.
Mai mult, liderul social-democrat consideră că acțiunile Austriei sunt o nedreptate și o umilire a românilor. El a mai adăugat că România, la rândul său, blochează Austria pe toate planurile, chiar și în cadrul NATO.
În acest context, Ciolacu a invitat Austria și pe cancelarul Nehammer să părăsească Spațiul Schengen și „familia Popular Europeană”, dat fiind că nu este de acord cu opiniile și regulile acestora.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





