Comisia Europeana și-a dat acordul! Vești bune pentru sute de mii de români

Comisia Europeana și-a dat acordul! Vești bune pentru sute de mii de români
Publicat de Iulian Luca la 9 iulie 2020, 19:45

Anunțul l-a făcut joi Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor este o veste importantă pentru dezvoltarea comunităților locale care au mare nevoie de acest lucru. Finanțarea se va face în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, dar și din fonduri guvernamentale.

Comisia Europeană a aprobat României să înceapă racordul la reţeaua de gaze naturale în localităţile în care nu există distribuţii de gaze a declarat joi Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

„Începând de ieri avem aprobarea oficială a Comisiei Europene pentru racordul la reţeaua de gaze naturale, la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, aşa cum ne-am luat angajamentul. Este Decizia 4.460 din 7.07.2020, care ne-a fost comunicată în cursul zilei de ieri, a Comisiei Europene, în cadrul căreia se precizează că avem această aprobare oficială, deci România, începând de ieri, poate să deruleze programul naţional de racordare la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru toţi cei care urmează să fie beneficiari”, a spus Boloş în şedinţa de guvern.

El a adăugat că proiectul de ordonanţă de urgenţă cu privire la acest program este în lucru şi cel mai probabil în viitoarea şedinţă de guvern va fi prezentat spre aprobare.

„Noi suntem pregătiţi (…) ca în jurul datei de 1 august să putem lansa oficial ghidul solicitantului şi să putem să primim primele cereri de finanţare pentru cei care urmează să îşi depună aplicaţiile de finanţare”, a menţionat ministrul.

Ghidul Solicitantului va intra în dezbatere publică în perioada imediat următoare, urmând ca din luna august să se lanseze apelul de finanțare pentru realizarea acestor rețele atât de necesare pentru localitățile României, spune deputatul Sorin Bumb, care a lucrat la acest document împreună cu Ministrul Marcel Boloș.

Finanțare în proporție de 85% din fonduri nerambursabile

„Am lucrat împreună cu reprezentanți ai primarilor, cu specialiști din Ministerul Dezvoltării și din Ministerul Fondurile Europene pentru a ajunge la o variantă cât mai bună pentru oameni și pentru a-l face aplicabil pentru cât mai mulți solicitanți”, a transmis deputatul de Alba, Sorin Bumb într-un comunicat pentru alba24.ro.

Deputatul mai face și precizări în comunicat în ceea ce privește finanțarea. Acesta spune că fondurile vor fi acordate prin programul Operațional Infrastructură Mare, distribuțiile nou înființate de gaze având componente inteligente pentru o mai bună eficiență energetică.

„Finanțarea se va face în proporție de 85% din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 15% din fonduri guvernamentale.

Fondurile se vor acorda prin programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme Inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, iar distribuțiile nou înființate de gaze, finanțate din aceste fonduri europene, vor avea componente inteligente care vor crește eficiența energetică, îmbunătățind flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare a acestor rețele.

Realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor naturale este deosebit de importantă pentru multe comunități locale din România, urmând să ajute foarte mult la dezvoltarea lor”, mai transmite Sorin Bumb.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.