Kelemen Hunor a susținut că povara actualelor dezechilibre bugetare nu trebuie pusă pe umerii cetățenilor sau ai economiei, întrucât nu ei au generat deficitul bugetar semnificativ.
În opinia sa, responsabilitatea aparține celor care au guvernat în ultimii ani și care au ales să cheltuiască peste măsură, cu intenția de a obține capital electoral în perspectiva alegerilor. El a subliniat că aceste cheltuieli nu și-au atins scopul politic, deoarece partidele aflate la guvernare au pierdut alegerile.
”Nu poţi să pui povara pe cetăţeni şi pe economie. Până la urmă, nu ei au făcut acest buget şi această gaură în buget anul trecut. Şi acest lucru s-a discutat mult. De unde am plecat şi unde am ajuns. Deci aceste lucruri trebuie discutate, fiindcă oricum oamenii le cunosc (…)
Lucrurile trebuie discutate la modul cel mai serios şi fiecare discută serios şi responsabil, dar sunt viziuni diferite, recunosc acest lucru, nici nu trebuie să-l ascundem. Dacă vorbim de creştere de taxe versus tăieri, trebuie să fim conştienţi că nu se poate rezolva problema doar într-o singură zonă, într-un singură parte”, a declarat Kelemen Hunor, joi seară, la Antena 3.
Liderul UDMR a explicat, într-o intervenție televizată, că problema bugetară actuală nu poate fi soluționată printr-o singură măsură, cum ar fi doar tăieri de cheltuieli sau doar majorări de taxe. Acesta a precizat că este nevoie de un echilibru și de asumarea responsabilității politice, întrucât oamenii sunt deja conștienți de dimensiunea dezechilibrelor.
A admis, totodată, că există viziuni diferite în ceea ce privește strategia de redresare, dar a insistat asupra unei abordări responsabile și oneste în fața cetățenilor.
”O cură foarte puternică, foarte puternică şi trebuie să lucreze pentru cetăţeni. Şi nu spun acest lucru fiindcă am spus anul trecut în campanie, eu cred în acest lucrul. Că dacă ne uităm la tot ce a fost făcut greşit, se poate corecta”, a spus Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor, despre efectul unor decizii politice neinspirate
Kelemen Hunor a afirmat că în 2024 s-au cheltuit cu aproximativ 70 de miliarde de lei mai mult decât veniturile statului, ceea ce a condus la o „gaură” bugetară considerabilă. Potrivit acestuia, o parte importantă din aceste fonduri au fost alocate pentru pensii și salarii, subliniind că majorările au depășit rata inflației.
El a mai adăugat că o altă cauză o reprezintă supracontractarea investițiilor, întrucât bugetul alocat pentru acest sector a crescut semnificativ, de la sub 100 de miliarde în urmă cu doi ani, la 120 de miliarde în 2023 și, ulterior, la 150 de miliarde în 2024, datorită fondurilor din PNRR.
”O parte, sigur, au mers pe pensii şi pe salarii, că au fost creşteri importante, peste inflaţie şi acest lucru trebuie spus, dar, ok, era aşteptarea oamenilor şi supracontractare la investiţii. Anul trecut am avut 120 de miliarde investiţi.
În acest an, sigur, şi datorită PNRR-ului a crescut la 150 de miliarde. Dar cu un an înainte era sub 100 de miliarde. A crescut şi PIB-ul. Este adevărat. Noi ne-am asumat o reformă fiscală în PNRR ”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Kelemen a susținut că aceste decizii de cheltuire masivă au fost luate cu scop electoral, fiind alimentate de dorința de a obține sprijin politic în an electoral. A adăugat că rezultatul alegerilor a demonstrat că strategia a fost ineficientă, întrucât guvernanții au pierdut competiția politică.
A subliniat, de asemenea, că atunci când UDMR a părăsit guvernarea, în iunie 2023, deficitul era de aproximativ 2,6%, iar la finalul aceluiași an a ajuns la 5,6%. În 2024, a crescut și mai mult, până la 9,3%, ceea ce, potrivit acestuia, evidențiază amploarea cheltuielilor efectuate fără o bază sustenabilă.
”Într-un al electoral trebuie să recunoaştem că cei care au guvernat atunci au cheltuit mai mulţi bani şi cu gândul de a câştiga alegerile şi au şi pierdut alegerile. De aceea, am spus eu la un moment dat că asta e artă, nu politică, ceea ce au făcut anul trecut.
Noi când ultima dată am fost în guvern, înainte de această perioadă de 5 luni de zile, în 2023 iunie când am plecat, atunci deficitul era undeva la 2,6, la sfârşitul anului era 5,6, dacă nu mă înşel, în 2023. De la 5,6 sau 7 a sărit la 9,3.
Vă daţi seama cât de mare a fost creşterea. Cât de mult s-a cheltuit pe datorire, fiindcă despre asta vorbim. Trebuia finanţat de undeva acea cheltuială”, a spus Kelemen Hunor.
Autostrăzile – necesitate reală, dar cu prețuri în creștere
În ceea ce privește investițiile în infrastructură, liderul UDMR a recunoscut că România trebuie să continue construcția de autostrăzi, precizând că acestea sunt finanțate în mare parte prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Totuși, el a atras atenția că în ultimii ani au intervenit factori care au crescut costurile: criza energetică, inflația și războiul din Ucraina.
Acestea au dus la o majorare a costurilor față de estimările inițiale din 2021, ceea ce a determinat autoritățile să acopere diferențele prin cofinanțare din bugetul național.
Kelemen Hunor a avertizat că, deși investițiile în infrastructură sunt esențiale, inclusiv într-un an electoral trebuie menținut echilibrul fiscal, pentru a evita acumularea de datorii nesustenabile. A conchis că, în lipsa acestui echilibru, factura economică va fi inevitabil plătită ulterior de societate.
”Trebuie să construim autostrăzi, construim autostrăzi. Autostrăzile, marea majoritate, se construiesc din PNRR. Cofinanţarea e relativ mare. Iniţial nu era atât de mare cofinanţarea pe autostrăzi, când a fost PNRR-ul acceptat, în 2021, dar între timp a fost criza energetică, a fost inflaţia şi războiul după 2022, care a crescut preţurile.
Şi nu putea să acopere această creştere din PNRR, trebuia să acoperim din cofinanţiare. Da, este o creştere. Trebuie să facem autostrăzi, corect. Dar tu, şi într-un an electoral, trebuie să ştii să menţiuni echilibru. Că aşa vine factura peste tine”, a precizat Kelemen Hunor.