Angajaţii din Finanţe îşi dublează veniturile cu stimulente de peste 200 milioane de euro într-un an, neincluse însă în buget, acordate arbitrar şi fără plata contribuţiilor. FMI a cerut eliminarea lor.
De ani de zile, angajaţii Ministerului de Finanţe primesc lunar venituri suplimentare sub formă de stimulente. Teoretic, această formă de recompensare ar fi justificată de îndatoririle de serviciu ale personalului din Finanţe care trebuie să colecteze, să controleze şi să sancţioneze contribuabilii incorecţi. În practică, stimulentele sunt un cadou otrăvit. În primul rând, pentru că ele contravin total principiilor transparenţei bugetare şi a contributivităţii obligatorii. În al doilea rând, pentru că această formă de remunerare este complet arbitrară şi, prin urmare, uşor de folosit pentru a pune presiune pe subordonaţi.
Fondul de stimulente, creat din reţinerea a 15% din diverse surse de colectare prevăzute în Codul de procedură fiscală, nu este inclus în bugetul Ministerului de Finanţe. Sumele nu figurează la capitolul de cheltuieli cu personalul şi, implicit, devin o modalitate de plată netransparentă, acordată pe criterii clientelare. Lunar, fondul constituit este distribuit de fiecare şef din instituţie pe linie ierarhică celor din subordine. Secretarul de stat împarte sumele directorilor, iar aceştia, funcţionarilor.
În principiu, suma repartizată unui angajat ar trebui să reflecte performanţele profesionale. În fapt, în multe cazuri, ea este în funcţie de relaţiile personale şi de grup. Suma maximă pe care o poate primi un funcţionar într-o lună este echivalentă cu trei salarii.
Statistica arată că, în medie, un angajat a primit în 2009 cel puţin încă un salariu pe lună. În vreme ce câştigul mediu brut a fost de 2.037 lei lunar, câştigul mediu incluzând stimulentele a fost 4.343 lei. Evident, angajaţii nu vor să renunţe la aceste stimulente, deşi sunt conştienţi că reprezintă o pârghie de control în mâna şefilor. Pe lângă lipsa de transparenţă în bugetarea fondului, mai există şi o problemă de reglementare a acestuia. Destinaţia lui, modalităţile de acordare şi cuantumul sumelor sunt prevăzute într-un ordin intern care nu este nici măcar publicat în Monitorul Oficial. În plus, angajaţii nu plătesc de exemplu contribuţii de şomaj pentru aceste venituri, iar până în 2008, nu au plătit niciun fel de contribuţii.
Pârghie de control
Fondul de stimulente a crescut de la an la an. Până în 2007, se constituia prin reţinerea a 5% din sumele încasate prin executare silită şi din insolvenţă. Ulterior, sursele s-au diversificat, ajungând de la două la şase, iar procentul a fost triplat. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a obiectat permanent că acest mod de retribuire contravine principiilor transparenţei fiscale şi a solicitat eliminarea lui. Deşi Guvernul s-a angajat în scrisoarea transmisă FMI în martie că va desfiinţa stimulentele, el nu şi-a respectat promisiunea. În varianta de scrisoare care urmează să fie trimisă în această lună, Executivul reia angajamentul.
Stimulentele plătite la Finanţe nu sunt singulare, dar reprezintă 80% din totalul celor acordate în administraţie în 2009. Nu întâmplător cei din Finanţe sunt principalii beneficiari ai acestui sistem, fiind stiut că în lupta politică controlul fiscal este o armă redutabilă.
890 milioane de lei, însemnând peste 200 milioane de euro, a fost fondul de stimulente al Ministerului de Finanţe în 2009, pentru cei 32.194 de angajaţi
Sursa stimulentelor
Conform Codului de procedură fiscală, Ministerul Finanţelor creează un fond de stimulente pentru angajaţi reţinând 15% din diverse surse, printre care:
– sume reprezentând valoarea creanţelor stinse prin executare silită
– sume încasate ca urmare a procedurii insolvenţei
– sume reprezentând taxe, impozite etc. stabilite în plus în urma inspecţiei
– sume reprezentând obligaţii accesorii (majorări de întârziere, penalităţi etc.)
– sume reprezentând amenzi încasate
– sume reprezentând bunuri confiscate şi valorificate
