Potrivit ministrului transporturilor Dan Costescu, noul şef al CNADNR, Cătălin Homor, este de profesie inginer constructor, el activând în ultimii 3 ani în compania deţinută de stat Metrorex SA. El deţinea aici postul de director de investiţii şi achiziţii publice, iar în urma demisiei lui Aurel Radu, în luna martie a acestui an, a preluat şi atribuţiile de director general al Metrorex.

"Eu am încredere că Homor îşi va duce la îndeplinire mandatul de director general al CNADNR",  a spus ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

El a adăugat că începând de astăzi va fi demarată şi procedura de selecţie a noului management, atât director general cât şi Consiliu de Administraţie, în conformitate cu prevederile OUG 109 privind guvernanţa corporativă.De asemenea, va urma o perioadă de transparentizare a activităţii companiei şi fiecare persoană interesată va putea să vadă cât mai multe informaţii cu privire la proiectele CNADNR, la banii ce vor fi cheltuiţi, la firmele care vor câştiga aceste contracte şi la toate aspecte de interes pentru societatea civilă.

'Următorul pas: va urma o reformă a CNADNR, în principal pe aspecte ce privesc capacitatea de implementare şi de a investi eficient şi acest lucru va trebui să fie regăsit imediat în eficienţa companiei şi în modul cum se vor desfăşura investiţiile în perioada următoare, iar, ca ultimă măsura, noua echipa de conducere care va fi coordonată de Homor va avea ca primă atribuţie identificarea soluţiilor pentru blocajele deja existente în timp şi pentru a restarta compania, pentru că suntem în faţa unui an dificil, un an în care începe un nou instrumental structural şi va trebui ca CNADNR să fie eficientă pe aceste direcţii', a mai spus Costescu, citat de Agerpres.

Ce avere are noul director al CNADNR

Potrivit declaratiei de avere depusă în vara acestui an, Cătălin Homor are în proprietate trei autoturisme, un Opel, un Renault şi un Mazda, primele două achiziţionate cu credit bancar în 2007 şi 2006, iar cel de-al treileaîn 2013 prin contract de vânzare şi cumpărare, bijuterii de aur şi argint în valoare de 9.000 de euro şi circa 38.000 de euro şi 43.000 lei în conturi.

În declaraţia de avere, Cătălin Homor menţionează că a acordat două împrumuturi, în valoare de 6.0000 de euro, respectiv, 2.700 de euro,  către Humor Adrian şi Humor Marian.

În declaraţia de avere din anul 2013, Cătălin Homor menţiona pentru anul precedent că a avut venituri de 19.734 de lei de la compania Comnord şi de 3.814 lei de la Metrorex.

Comnord este unul dintre cei mai mari constructori din Bucureşti, compania fiind controlaă de Sorin Creţeanu, om de afaceri preyent în TOP 300 Capital Cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 68-70 milioane de euro, conform ediţiei din acest an a clasamentului realiyat de revista Capital.
 

Citiţi şi: Narcis Neaga a fost schimbat din funcţie. Şeful Metrorex, Cătălin Homor, preia conducerea CNADNR


Te-ar putea interesa și: