Locul 1 – Simona Halep
Într-o perioadă în care bucuriile provocate de sport sunt puține, există totuși cineva care reușește să ne facă să fim din nou gălăgioși și să țopăim de victorie. Simona Halep ne-a făcut să luăm cu asalt aeroportul Otopeni în urmă cu un an după ce a adus trofeul de la Roland Garos după 40 de ani în România. Tot Halep este jucătoarea de tenis cu cel mai constant parcurs din ultimii 10 ani din circuitul feminin. Și asta într-un sport urmărit de un miliard de oameni la nivel de mondial. Pentru toate acestea Simona Halep merită, din punctul nostru de vedere, locul întâi la categoria ”Sport”.

Locul 2 – Nadia Comăneci
Până la Olimpiada din 2008, gimanstica feminină românească ne-a obișnuit atât de mult cu medaliile încât
aproape că ne deveniseră naturale. Toată această perioadă de aproape 30 de ani de dominare românească i
se datoarează în mare măsură și Nadiei Comăneci, cea care a deschis un drum al perfecțiunii încă neatins.
Practic din momentul în care a apărut, toate fetițele au visat să ajungă ca Nadia Comăneci.

Locul 3 – Cristina Neagu
Este handbalista cu cele mai multe titluri de cea mai bună jucătoare a lumii, patru, și este cea în jurul căreia de construiește echipa națională de aproape un deceniu. Determinarea și talentul ei o plasează, chiar dacă este încă în activitate, pe drumul spre intrarea în legendă.

Cum a fost realizat Topul femeilor de succes

În acest top am căutat să plasăm femei care prin exemplele lor de viață pot fi un model și pentru
cele care vor să domine lumea, dar și pentru cele care vor să își crească micuți având cei șapte ani de
acasă. Pentru a fi cât mai aproape de realitate am luat în calcul cinci elemente, care constituie
ingredientele pentru un succes public garantat: realizările, notorietatea, cariera, povestea ce inspiră și
influența. Fiecare categorie a fost notată cu maxim 200 de puncte și cinci stele în casetele grafice de
prezentare a personajelor.

Realizările – Realizările sunt cele care le fac să iasă în evidență pe personajele din acest top, să se
diferențieze de cele care activează în aceleași domenii.

Notorietatea – Este o categorie construită în sine ca un mixaj între celelalte patru categorii, cele care
generează de fapt promovarea.

Cariera – Este categoria care arată cel mai bine gradul de perseverență a fiecărui personaj din acest Top.
Dacă o realizare poate apărea printr-o idee genială, cariera este ceva care se poate construi numai în timp
și cu multă muncă.

Povestea ce inspiră – Este categoria de care societatea are cel mai mult nevoie. Fie că vorbim despre averi
imense, influență sau femei care au reușit împotriva sorții potrivnice, toate aceste povești sunt importante
în primul rând pentru cele care sunt la început de drum. Pentru că toți visăm să fim cineva când suntem
mici. Prin acest top sperăm să oferim vise pentru fiecare adolescentă care îl va citi.

Influență – Sunt femei în acest top în funcție de care se mișcă întregi categorii sociale și, odată cu ele,
economii de sute de milioane de euro. De aceea tredurile pe care le dau ele, modelează societatea și prin
această au un cuvânt greu de spus.