Dar dacă punem o întrebare mai ciudată: cine a pierdut (la) Cupa Mondială?
Aici lucrurile se complică. Nu putem răspunde categoric nici măcar dacă judecăm în procente. Franța a pierdut, dar nu categoric, nu umilitor… La urma urmei, la penalti-uri, contează foarte mult și norocul. Nimeni nu i-a înjurat, la sosirea la Paris, pe Deschamps, pe Mbappé, Giroud & compania. „Les bleus” s-au întors, totuși, cu fruntea sus…
Au pierdut, în general, „europenii”: Italia nici nu s-a calificat, Germania a fost o mare dezmăgire, Anglia a jucat anost, Spania s-a împotmolit, Olanda și Portugalia au pierdut, ca să zicem așa, pe mâna lor. La fel de neconvingător au jucat și sud-americanii, în primul rând, Brazilia, dar și Uruguay sau Mexic.
Se observă, tot din punct de vedere fotbalistic, o transformare lentă și, cred eu, ireversibilă. Dincolo de însemne, culori și suporteri, echipele cu greu mai pot fi numite „naționale”. Ele sunt, de fapt, selecționate formate din jucători ai marilor cluburi, care sunt, firește, bogate. Pentru aceste cluburi, jucătorii sunt „active” care trebuie menținute pe piață. Faptul că a câștigat Argentina lui Messi aduce indirect bani în conturile clubului francez PSG. Faptul că francezul Griezmann a fost cel mai bun jucător în semifinala cu Marocul, ridică acțiunile clubului spaniol Atletico Madrid. Și așa mai departe…
Cupa Mondială a devenit un decupaj temporal în care marea corporație transnațională a fotbalului se comută din modul „cluburi” în modul „echipe naționale”. Fotbalul însuși a devenit globalizat, stilurile de joc se nivelează. Dacă nu ar fi tricourile, cu greu ai deosebi un meci Bayern München – Real Madrid de un meci Anglia – Franța, de exemplu.
Inclusiv suporterii și manifestările acestora se globalizează. Ce deosebire este între marocanii care vandalizează Bruxelles-ul și ceea ce fac celebrii „hooligans” după meciurile echipei Angliei?
Cum ar fi, de exemplu, ca, la Cupa Mondială (sau la competițiile similare continentale), criteriile obligatorii să fie ca: 1. jucătorii echipelor naționale să fie, din naștere, cetățeni ai statului respectiv, să joace obligatoriu (din etapa calificărilor până la turneul final) în campionatul intern și 2. aceleași condiții să fie îndeplinite și de către antrenorii echipelor „naționale”? Un asemenea cadru ar duce nu la localizare, ci la „glocalizare”. Nu ar fi antimodern, ci ar stimula zonele mediane ale societății globale, nu pe cele extreme.
O transformare majoră la nivel social are loc prin intermediul jocurilor pe calculator. De vreo douăzeci de ani, dacă nu și mai bine, au apărut transpuneri ale Cupei Mondiale (probabil și ale Champions League, nu știu!) în jocuri pe calculator. Inteligența artificială a preluat datele tuturor jucătorilor echipelor participante și le-a integrat într-un joc în care jucătorul uman își alege o echipă și joacă un campionat în care el, jucătorul uman, este un fel de creier care coordonează întreaga sa echipă, mult mai eficient ca un antrenor. Și poate juca la nesfârșit, reluând meciurile pierdute, până când reușește să învingă și să câștige trofeul virtual.
Nu sunt la curent cu noile versiuni și cu progresele în domeniu, dar e foarte probabil că s-au imaginat (sau se pot imagina) competiții pe calculator în care jucătorul uman să-și selecționeze o echipă din jucătorii (virtuali) preferați, să-și aleagă un antrenor (la fel de virtual) care să aplice un anumit stil de joc, să-și boteze echipa cum vrea și să câștige cu ea toate trofeele (virtuale) posibile.
Această perspectivă SF este mai puțin amuzantă, însă, dacă ne gândim că Pelé, cel real, i-a determinat pe milioane de copii brazilieni să învețe să scrie și să citească și să joace fotbal (real), schimbându-le condiția socială. Copiii din familiile înstărite, care joacă jocuri pe calculator, în special în țările „hi-tech” (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan), vor fi în stare să-și lase tabletele sau smartphone-urile și să iasă să facă sport real pe terenuri reale? Greu de răspuns! Sau vor fi ei în stare să creeze jocuri care să stimuleze inteligența naturală, dincolo de dependența de AI?
Este cert că industria jocurilor (sportive) pe calculator se va dezvolta, probabil inclusiv prin fuzionarea jucătorului (real) cu unul dintre jucătorii din realitatea virtuală. Este, de asemenea, cert că fotbalul (real), controlat de corporația multinațională (FIFA+UEFA+marile cluburi), va continua să prospere, fie și numai pentru a furniza, periodic, noi și noi figuri pentru ecranul global (și pentru noile versiuni ale jocurilor pe calculator).
