Cetățenii vor trebui să respecte întocmai ordinele polițiștilor. Consecințale pot fi extrem de neplăcute

Cetățenii vor trebui să respecte întocmai ordinele polițiștilor. Consecințale pot fi extrem de neplăcute
Publicat de Alecsandru Ion la 30 octombrie 2019, 17:25

Polițiștii capătă puteri sporite în fața cetățenilor, în urma celor mai recente modificări aduse legislației din domeniul ordinii și siguranței publice. Aceste puteri sporite vor putea fi efectiv exercitate începând cu sfârșitul lunii ianuarie.

De la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent, arată Poliția Română prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției.

Atfel, polițistul va fi îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

În plus, polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control.

Prin poziție inofensivă se înțelege:
a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;
b) depărtarea picioarelor;
c) adoptarea poziției șezut;
d) adoptarea poziției culcat;
e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.

Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.

Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.