Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, domină nişa apartamentelor de lux din România. În ultimii doi ani, compania a vândut câte 150 apartamente de lux pe an. Numai în 2017 a încasat din astfel de vânzări circa 50 mil. euro, iar cele mai scumpe trei apartamente vândute în prima jumătate a acestui an pe piaţa bucureşteană sunt amplasate în trei proiecte ale firmei.

Neo Mamaia este primul proiect premium dezvoltat pe litoral, în zona Mamaia Nord, de One United Properties. Parte a diviziei sale imobiliare Neo, proiectul a primit recent autorizațiile de contruire, iar în octombrie este anunțată începerea lucrărilor pe șantier.

Imobilul de lux este proiectat de biroul X Architecture & Engineering, coordonat de Marius Călin, școlit în Statele Unite și cu o vastă experiență în America și Asia.

„Proiectul are în plan aproximativ 40 de apartamente și face parte din divizia de real estate Neo, în portofoliul căreia se vor regăsi ansambluri rezidențiale exclusiviste atât în București, cât și pe litoral. În total, avem trei proiecte sub brandul Neo – Neo Floreasca Lake, Neo Mamaia şi Neo Timpuri Noi”, a declarat Cătălin Scripcaru.

CITIŢI ŞI Apartamentele de lux ale Bucureştiului, o afacere de peste 100 mil. euro pe an

Divizia Neo face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a companiei One United Properties și este un proiect care se va alinia standardelor exclusiviste ale ansamblurilor rezidențiale din portofoliu. Această linie de business își propune să valorifice potențialul unui segment relativ neexploatat până acum și să dezvolte proiecte de real estate de dimensiuni mai mici, dar la fel de exclusiviste. Noua divizie de real estate, Neo, este condusă de Octavian Avramoiu și Cătălin Scripcaru, acționari cu 30% în noul proiect, alături de One United Properties. Octavian Avramoiu este fostul director general adjunct al SIF Banat-Crişana.

One United are mai multe proiecte rezidențiale finalizate (376 de apartamente), în construcție (387 de apartamente) și care urmează să fie începute în urmatorii ani (peste 500 de apartamente).