Băncile franceze s-au confruntat în ultimele luni cu vânzări masive ale acţiunilor lor la bursă deoarece criza datoriilor suverane a afectat valoarea băncilor europene de la începutul verii şi a majorat costurile de finanţare, în special în dolari, de pe pieţele americane.
Cea mai mare bancă din Franţa a anunţat miercuri că prin vânzarea de active îşi va reduce activele bilanţiere cu aproximativ 10%. De asemenea BNP Paribas îşi va reduce necesităţile de finanţare în dolari cu 60 miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2012.
Anunţul BNP Paribas vine după ce în urmă cu două zile rivala Societe Generale raportase un plan similar de vânzare de active, în valoare de 4 miliarde de euro (5,4 miliarde de dolari), pentru a atenua temerile investitorilor privind situaţia financiară a băncii. Acţiunile SocGen au scăzut cu 64% faţă de nivelul din februarie din cauza temerilor de pe pieţe privind evoluţia crizei datoriilor din zona euro. În acest context, au apărut diverse zvonuri potrivit cărora SocGen ar putea fi forţată la o fuziune cu rivala BNP Paribas sau banca italiană UniCredit.
Miercuri, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat că ratingul pe termen lung ‘Aa2’ al BNP Paribas a fost păstrat sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare, apreciind că profitabilitatea şi capitalul băncii furnizează un tampon adecvat pentru a sprijini expunerea băncii la Grecia, Portugalia şi Irlanda. De asemenea Moody’s a revizuit în scădere ratingurile de credit ale băncilor franceze Credit Agricole şi Societe Generale, citând expunerea lor la datoria Greciei.
‘Cu siguranţă e doar o chestiune de timp înainte de retrogradarea BNP Paribas, deoarece banca a anunţat un plan de restructurare pentru a-şi majora capitalul, probabil pentru a preîntâmpina o retrogradare’, a declarat Michael Hewson, analist la CMC Markets, referindu-se la decizia Moody’s de retrogradare a Societe Generale şi Credit Agricole.
Miercuri dimineaţă, la bursa de la Paris, acţiunile BNP au scăzut cu 2,9%, acţiunile Credit Agricole cu 4,5%, iar acţiunile SocGen cu 4,1%.
Prin vânzarea activelor şi majorarea capitalului, BNP va reauşi să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 9%, la 1 ianuarie 2013, conform noilor reglementări Basel III. Cerinţele Basel III obligă băncile să menţină rezerve de capital de calitate superioară de până la 7%, însă acordarea unei perioade de tranziţie mai mare a eliminat temerile potrivit cărora băncilor se vor grăbi să-şi majoreze capitalul.
Prin faptul că obligă băncile să menţină mai mult capital sub formă de rezerve, noile norme vor limita cantitatea de credite ce va putea fi acordată de bănci, dar le va face mai rezistente în faţa riscurilor.
Normele Basel III sunt concepute astfel încât să sporească încrederea că sistemul bancar nu va repeta greşelile din trecut.