Ce SMS le-a dat Florin Cîțu liberalilor, cu o zi înainte de alegeri
Cu doar o zi înainte organizarea Congresului PNL, premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj liberalilor. Mai exact, acesta susține că fiecare vot care va fi dat în favoarea lui reprezintă un vot pentru PNL.
Libertatea a intrat în posesia unui mesaj transmis de premierul Florin Cîțu cu doar câteva ore înainte ca PNL să își aleagă viitorul șef. Mai exact, șeful guvernului ar fi transmis un sms de mobilizare fiecăruia dintre cei 5.000 de delegați la congresul de sâmbătă.
În mesaj, Cîțu susține că votul acordat este unul pentru PNL la guvernare, dar și pentru creșterea economică a țării, cât și pentru investiții. „Salut, …… Un vot pentru mine e un vot pentru PNL la guvernare, pentru creștere economică și pentru investiții. Cu respect, Florin Cîțu”, se arată în mesaj.
Amintim faptul că Congresul PNL are loc sâmbătă și duminică la Romexpo. În prima zi vor fi aleși președintele partidului, președintele Comisiei de Arbitraj și președintelele Comisiei de cenzori, iar duminică, reprezentanții în Biroul Executiv ai formațiunii.
Raed Arafat, despre organizarea Congresului PNL
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a vorbit și el despre organizarea Congresului PNL. Acesta a precizat vineri că „nu s-au dat derogări”. În același timp, șeful DSU a mai subliniat faptul că hotărârile de guvern existente prevăd situaţia ca un partid să poată să organizeze întâlniri.
„Nu s-a dat nicio derogare. Haideţi să fim foarte corecţi cu fraza pe care o folosim. Nu s-au dat derogări. Am fost întrebaţi, am răspuns în baza legii. Legea, adică hotărârile de guvern existente, prevăd situaţia organizaţiilor care organizează întâlniri statutare, cum este o formaţiune politică care organizează o întâlnire. Acelaşi răspuns pe care îl primeşte o formaţiune îl primeşte şi alta care ne întreabă.
Nu s-au făcut derogări şi noi nu dăm avize. Noi doar explicăm legea dacă suntem întrebaţi şi subliniem care sunt măsurile obligatorii care trebuie să fie luate. Ca şi metri pătraţi, ca distanţare, ca respectare de acces dacă trece peste 3 la mie trebuie să se respecte cu certificatul verde şi aşa mai departe. Asta am făcut noi. Nu s-au dat derogări!”, a spus şeful DSU.
Florin Cîțu declara în cursul de vineri că organizarea Congresului PNL va fi în condiții de maximă siguranță și legalitate, cu certificat verde și centre de testare.
„Nu este un spațiu cam mic (Romexpo – n.r.). Sunt 15.000 de metri pătrați. Vor fi 3 metri pătrați pentru fiecare persoană. Va fi cu certificat verde, vor fi și centre de testare, deci vor fi condiții regulamentare”, a precizat, recent, Florin Cîțu. El a mai spus că secretariatul PNL a cerut o recomandare de la CNSU.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





