CE este mulțumită de parcursul României. Au discutat despre problemele pe care le întâmpinăm în implementarea PNRR

CE este mulțumită de parcursul României. Au discutat despre problemele pe care le întâmpinăm în implementarea PNRR

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 20 iulie 2022, 08:31

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis recent că secretarul de stat Carmen Moraru a avut o întălnire cu o delegaţie a Comisiei Europene. Astfel, au fost abordate mai multe subiecte, precum PNRR sau fondurile accesate.

Comisia Europeană este mulțumită de parcursul României. Reprezentanţii MIPE s-au întâlnit cu o delegaţie

Așadar, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) informează că a fost realizat „un schimb de informaţii pe teme cu caracter tehnic” în cadrul dialogului.

Totodată, au fost abordate în mod special schemele de ajutor de stat, cu accent pe apelurile lansate la nivelului Ministerului Energiei.

„În cadrul dialogului s-a realizat un schimb de informaţii pe teme cu caracter tehnic. În mod special, au fost abordate schemele de ajutor de stat cu accent pe apelurile lansate la nivelului Ministerului Energiei.

Ulterior, discuţiile s-au axat pe teme generale, pe problemele pe care România le-a întâmpinat în implementarea PNRR şi soluţiile acestora. Reprezentanţii Comisiei Europene au dorit să cunoască stadiul implementării anumitor măsuri din PNRR precum şi detaliile legate de impactul pe care fondurile accesate îl va avea asupra economiei reale”, a transmis MIPE într-un comunicat.

Ambele părţi au subliniat necesitatea unei bune colaborări

De asemenea, MIPE arată că reprezentanții Comisiei Europene au dorit să afle şi dacă există suficientă capacitate financiară la nivelul agenţiilor economici astfel încât să poată accesa cu succes schemele de ajutor de stat.

„În acelaşi sens, în cadrul discuţiilor, reprezentanţii CE au mai fost interesaţi şi dacă există suficientă capacitate financiară la nivelul agenţiilor economici astfel încât să poată accesa cu succes schemele de ajutor de stat puse la dispoziţie.

În concluzia acestui dialog, reprezentanţii CE şi-au manifestat mulţumirea faţă de parcursul României în implementarea programului din acest an, perioadă în care ţara noastră a reuşit recuperarea unor decalaje. În mod deosebit, ambele părţi au subliniat necesitatea unei bune colaborări care să fie utilă pentru atingerea ţintelor şi jaloanelor asumate.

La această colaborare, bineînţeles, este parte importantă şi Consiliul Concurenţei – instituţie reprezentativă şi cu un rol cheie în implementarea obligaţiilor asumate”, arată MIPE.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.