Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, a fost realeasă, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PSD Craiova în cadrul conferinţei acestei organizaţii, la care au participat peste 600 de membri. Vasilescu a fost realeasă prin vot deschis, cu unanimitate, fiind singurul candidat pentru şefia PSD Craiova, aşa cum s-a întâmplat şi pentru celelalte funcţii de conducere din organizaţie, relatează Agerpres.

Olguţa Vasilescu nu mai intenţiona să candideze pentru funcţia de preşedinte al PSD Craiova, însă a motivat că nu doreşte ca dezbinarea care există în administraţia locală să se reflecte şi la nivelul acestei organizaţii. “Colegii, apropiaţii ştiu că am spus de câteva luni de zile că nu vreau să mai candidez pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, însă nu cred că este momentul să mă retrag acum. Nu aş vrea ca dezbinarea care există în administraţia locală şi în multe părţi din acest oraş să se reflecte şi la nivelul organizaţiei municipale. Vin în faţa noastră bătălii pe care ştiu că putem să le câştigăm: vin alegerile locale de anul viitor, vin alegerile parlamentare. Anul acesta sunt alegeri prezidenţiale, unde sper, totuşi, să facem o figură frumoasă. Noi suntem pe deplin determinaţi să ne ducem mai departe toate proiectele. Este opţiunea alegătorilor, până la urmă, dacă votează fapte sau lozinci, însă este obligaţia noastră ca ceea ce am promis să şi realizăm”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Noul preşedinte a dat vina pe organizaţie pentru rezultatul slab de la alegerile europarlamentare, când PSD a pierdut pentru prima oară alegerile în municipiul Craiova. “Sigur că acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor, dacă vom lua măsuri şi eu spun că vom lua măsuri în acest sens. Şi cred că este obligatoriu din partea noastră să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra unor oameni pe care noi i-am girat în administraţia locală. Cred că sunteţi cu toţii de acord cu mine. Nu mai putem pierde pe mâna noastră şi pe incapacitatea de a lua măsuri atunci când este cazul”, a spus Vasilescu.

Lia Olguţa Vasilescu ar fi putut ajunge preşedinte al PSD după ce Liviu Dragnea a fost arestat. Deși Statutul PSD spune că, în cazul în care funcția de președinte rămâne vacantă, ea este preluată de președintele interimar, Liviu Dragnea ar fi încercat să o impună pe Lia Olguța Vasilescu în funcție. „A dat aceste indicații la telefon, din mașină, când era transportat la arest”, declarau la acel moment surse din interiorul PSD.