CCIR continuă să pregătească mediul de afaceri pentru BREXIT

CCIR continuă să pregătească mediul de afaceri pentru BREXIT
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 24 noiembrie 2020, 14:28

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), ca singura organizație neguvernamentală și apolitică inclusă în Comitetul Interministerial dedicat ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pune la dispoziția mediului de afaceri din România o platformă online actualizată cu cele mai recente informații referitoare la Brexit și efectele acestui proces asupra economiei autohtone.

Astfel, pe site-ul oficial al instituției, www.ccir.ro, există un segment dedicat BREXIT, care va fi actualizat periodic cu materialele emise de entitățile din cadrul Comitetului Interministerial, cu scopul de a pregăti mediul de afaceri în ceea ce privește efectele economice care vor fi resimțite de către antreprenorii români, odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2021.    

„CCIR a început informarea și pregătirea mediului de afaceri cu privire la BREXIT încă de anul trecut, atunci când am lansat o platforma electronică de dialog, pentru a cunoaște mai detaliat care sunt problemele antreprenorilor români legate de acest proces. Astfel, includerea CCIR în Comitetul Interministerial dedicat BREXIT este o urmare firească a eforturilor noastre. BREXIT-ul este un proces foarte important pentru mediul de afaceri, dacă ținem cont de faptul că Marea Britanie este țara cu care România înregistrează cel mai mare excedent comercial și, totodată, reprezintă a cincea destinație de export pentru produsele românești. În același timp, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va genera și oportunități, iar România trebuie să facă toate eforturile necesare pentru consolidarea relației cu acest partener extern. Întreaga rețea de Camere de Comerț și Industrie din România va informa în permanență mediul de afaceri în privința Brexitului și va oferi sprijin antreprenorilor în găsirea unor soluții care să diminueze efectele acestui proces”, a subliniat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Din Comitetul Interministerial dedicat BREXIT mai fac parte următoarele instituții: Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Consiliul Concurenței, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Relația comercială bilaterală România – Marea Britanie

Conform informațiilor oferite de ONRC, la nivelul anului 2019, valoarea schimburilor comerciale dintre România și Regatul Marii Britanii se ridica la 4,2 miliarde euro. Numărul total al companiilor din Marea Britanie active în România, în septembrie 2020, era de 6059, cu o valoare totală a capitalului social subscris de aproape 1.04 miliarde de  Euro.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.