Câţi bani investesc romanii în bijuterii şi ce preferă să cumpere?
Pandemia şi-a pus amprentă şi pe piaţa bijuteriilor din România. În 2020, acest sector a înregistrat o scădere de 34%, ajungând la o valoare de 980 milioane de lei.
Scăderi s-au remarcat şi la nivel mondial, unde vânzările de bijuterii s-au diminuat cu 20.7%, până la 35.42 miliarde de dolari.
Ce bijuterii cumpăra romanii în vremea pandemiei
Cu un an înainte de pandemie, romanii preferau accesoriile mai scumpe, în timp ce în 2020 ei au optat pentru unele mai ieftine, preferând să facă economii la bugetul familiei, în condiţii de incertitudine financiară şi economică. Bijuteriile din argint s-au vândut cel mai mult în 2020 în România, atât online, cât şi în magazinele fizice.
Poate că una dintre cele mai cunoscute replici din întreaga lume, în materie de bijuterii, este aceasta: „Diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeilor”! De ani buni, se aplică şi în România. Româncele au început să primească inele de logodnă cu diamant, iar după spusele specialiştilor această zonă a rămas încă în picioare şi în vreme de criză.
Cu alte cuvinte, chiar dacă petrecerile de nuntă au fost interzise o bună perioadă de timp din cauza COVID-19, bărbaţii au continuat să-şi ceară partenerele în căsătorie în cel mai elegant mod cu putinţă.
Ca un paradox, în vreme de criză, deşi numărul clienţilor şi al comenzilor s-a micşorat, unele magazine de bijuterii au vândut destul de bine, deoarece valoarea şi costurile bijuteriilor comandate au crescut.
Pentru că piaţa de bijuterii din România este una alternativă, s-au orientat spre ea, în această perioadă, investitorii, iubitorii de piese de lux şi colecţionarii. Se poate remarca faptul că respectivii consumatori s-au îndreptat către zona de tezaurizare şi nu către aceea a investiţiilor clasice. Piaţa bijuteriilor de lux şi a ceasurilor a constituit o zonă de încredere pentru păstrarea economiilor.
În februarie 2021, preţul aurului a ajuns foarte aproape de un maxim istoric, de 2000 de dolari pe uncie, că în urmă cu 10 ani, în timpul crizei financiare, aminteste unul din marii jucatori din domeniu. Specialiştii spun că investiţia în aur nu este una foarte rentabilă, deoarece nu aduce dobânda şi poate atrage costuri substanţiale. În plus, diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare este mult mai mare decât în cazul altor investiţii.
Bijuteriile personalizate câştiga teren în România
Tot în perioada pandemiei, a mai căpătat amploare un fenomen interesant: cel al bijuteriilor personalizate. Fie că este vorba despre coliere personalizate, brăţări, cercei, din aur sau din argint, oamenii au început să acorde importanţă mai mare acestor accesorii individualizate, realizate la comandă, de cele mai multe ori online.
Spre deosebire de piaţă obiectelor de lux, acest domeniu este unul accesibil, iar cererea este mare în special datorită libertăţii clienţilor de a gravă în aceste accesorii mesaje, simboluri şi alte elemente specifice.
Dacă la începutul crizei, piaţa online de bijuterii a stagnat, pentru că oamenii au fost mai rezervaţi în privinţa cheltuielilor de acest tip, usor-usor lucrurile s-au îndreptat, astfel că în câteva luni oamenii au revenit la obiceiurile de cumpărare. Şi pentru că au petrecut mai mult timp în online, în perioada de izolare, vânzările pe această piaţă au început să crească.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





