SONDAJ Câţi bani economisesc românii

SONDAJ Câţi bani economisesc românii
Publicat de CAPITAL la 14 septembrie 2012, 11:07

În mod surprinzător, pensionarii reprezintă cel mai mare procent al celor care nu au reuşit să pună deoparte niciun ban luna trecută, în timp ce populaţia activă cu vârste cuprinde între 31 şi 55 de ani stă ceva mai bine cu economiile, arată un sondaj telefonic IRSS realizat ieri, la comanda TVH 2.0.

Astfel. din totalul celor 94% care au răspuns la întrebarea Cât din venitul dvs. aţi reuşit să economisiţi luna trecută, 82% au declarat că nu au economisit nimic, 10% că au economisit sub 100 lei, 7% între 100 şi 300 lei, 0% între 300 şi 500 lei şi 1% peste 500 lei.    

Covârşitoarea majoritate a tinerilor între 18 şi 30 de ani (adică 85%) nu a reuşit să economisească nimic. 7% dintre aceştia au pus de-o parte sub 100 lei, iar 8% între 100 şi 300 lei. 
Situaţia se prezintă asemănător şi în cazul celor între 31 şi 55 de ani. Trei sferturi dintre aceştia (75%) nu au reuşit să economisească nimic. 13% au economisit sub 100 lei, 8% între 100 şi 300 lei, 1% între 300 şi 500 lei şi 3% peste 500 lei.
În ceea ce îi priveşte pe repondenţii cu vârste peste 55 de ani, aceştia reprezintă cel mai mare procent (87%) al celor care nu au reuşit să economisească nimic. 8% dintre ei au reuşit să strângă sub 100 lei, 4% între 100 şi 300 RON şi 1% între 300 şi 500 lei.  
Datelor au fost obţinute în urma sondajul telefonic IRSS realizat ieri, la comanda TVH 2.0, pe un eşantion de 338 persoane de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/-5,3%.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.